Ce i-a îndemnat Oprah Winfrey pe americani să facă pentru alegerile din SUA? „Acesta este cel mai bun lucru"23 Aug
Trump vrea să se întâlnească cu Robert F. Kennedy, în aceeași zi în care RFK e așteptat să își retragă candidatura la Casa Albă23 Aug
Kamala Harris a acceptat nominalizarea istorică a democraților: "Promit să fiu preşedinta tuturor americanilor"23 Aug
ANALIZĂ. Căile spre victorie ale republicanilor și democraților în 2024. Șase scenarii pentru noaptea alegerilor americane23 Aug
Corespondenţă Antena 3 CNN din SUA: Kamala Harris va ține primul discurs de candidat oficial al democraților la alegerile prezidențiale22 Aug
Tim Walz a acceptat nominalizarea Democraților în funcția de vicepreşedinte al SUA. Oprah îi îndeamnă pe americani să aleagă „onoarea”22 Aug
Donald Trump: „Dacă tovarăşa Kamala câştigă în noiembrie, aproape sigur vom avea al treilea război mondial"22 Aug
Robert F. Kennedy ia în calcul să renunțe la cursa pentru Casa Albă și să i se alăture lui Trump, care e „deschis” să-i ofere o funcție22 Aug
Corespondență Antena 3 CNN din SUA: Walz este personajul zilei, astăzi, la Convenția Democrată. Toată lumea îi așteaptă discursul21 Aug
Obama spune că SUA „nu mai are nevoie de încă 4 ani de fanfaronadă şi haos”, făcând referire la Trump. „Suntem pregătiți pentru Kamala”21 Aug
ANALIZĂ. Care este rolul candidaților la vicepreședinția SUA și cum au transformat cursa Walz și Vance21 Aug
Ambasadorul României în SUA, la Convenția Democraților: „Țara noastră e un aliat-cheie, o ancoră strategică. Ne-am făcut lecțiile”20 Aug
Kamala Harris s-a îmbrăcat în costum cafeniu la Convenția de la Chicago. Acum toată lumea se întreabă ce înseamnă asta20 Aug
Joe Biden, în lacrimi, la discursul său de la Convenția Națională Democrată: „Mi-am dat inima și sufletul acestei țări”20 Aug
Joe Biden, discurs de retragere la Convenția Democraților: ”Sunteți gata să votați pentru libertate?”20 Aug
ANALIZĂ. „Schimbarea la față” a lui Donald Trump și reformele Kamalei Harris: schimbarea radicală a campaniilor după exit-ul lui Biden20 Aug
„Donald Trump este o amenințare existențială pentru democrație”. Un faimos judecător republican anunță că o votează pe Kamala Harris19 Aug
Corespondenţă Antena 3 CNN din SUA: Se fac ultimele pregătiri pentru Convenția Democrată: „Sunt momente tensionate pentru republicani”19 Aug
Republicanii ar vrea să-l pună sub acuzare pe Joe Biden. Un raport al Camerei Reprezentanților îl acuză de „trafic de influență”19 Aug
Corespondenţă Antena 3 CNN din SUA: Harris va deveni candidatul democrat la Preşedinţie. Chicago, unul din cele mai bine păzite locuri19 Aug
Convenţia Naţională Democrată începe luni cu un discurs al preşedintelui Joe Biden. Kamala Harris urmează să fie nominalizată oficial19 Aug
Alegeri SUA 2024: Tim Walz şi JD Vance acceptă dezbaterea pentru vicepreşedinţia americană pe 1 octombrie15 Aug
Evreii care o votează pe Kamala Harris ”ar trebui să își facă un control la cap”, spune Donald Trump13 Aug
ANALIZĂ. Cursa prezidenţială din SUA s-a transformat dramatic după venirea Kamalei Harris. State cruciale în 2024 și ce arată sondajele13 Aug
Trump povestește cum era să se prăbușească cu elicopterul, cu fostul primar din San Francisco. Brown: „N-am zburat niciodată cu el"11 Aug
Sondaje noi pentru prezidențialele din SUA. Care e intenția de vot pentru Kamala Harris și Donald Trump în trei state cheie11 Aug
Kamala Harris îl depășește pe Donald Trump în intențiile de vot la nivel național pentru Casa Albă. Avansul este peste marja de eroare09 Aug
Când are loc dezbaterea pentru alegerile prezidențiale din SUA. Donald Trump și Kamala Harris s-au înțeles08 Aug
Motivele din spatele deciziei lui Harris de a-l alege pe Walz vicepreședinte. Karen Hult: „Provine dintr-un mediu agricol, mai rural”07 Aug
Cinci momente virale care l-au adus pe Tim Walz de la statutul de necunoscut la cel de candidat la funcția de vicepreședinte al SUA07 Aug
Biden o laudă pe Harris pentru că l-a ales ca vicepreședinte pe Tim Walz: „O decizie excelentă”06 Aug
Ce informații a primit Biden în Situation Room despre atacul Iranului asupra Israelului: Vor fi două valuri de lovituri06 Aug
Kamala Harris își ia vicepreședintele desemnat și pleacă în turneu electoral în statele unde va fi decisă soarta alegerilor05 Aug
Alegeri prezidențiale SUA 2024: Kamala Harris îl ajunge din urmă pe Donald Trump. Ce arată cele mai recente sondaje04 Aug
Kamala Harris refuză să participe la dezbaterea cu Donald Trump de la Fox News. Ce spune echipa de campanie04 Aug
Kamala Harris a fost validată de democrați prin vot electronic pentru Casa Albă. L-a surclasat pe Trump la banii pentru campanie02 Aug
Josh Shapiro, guvernatorul Pennsylvaniei, are cele mai mari șanse să fie numit vicepreședintele Kamalei Harris02 Aug
Un bărbat a lovit mașinile agenților Secret Service care o protejează pe fiica vitregă a Kamalei Harris. Individul a fost reținut31 Iul
Trump pune la îndoială în mod eronat originea Kamalei Harris: „Dintr-o dată a devenit o persoană de culoare”31 Iul
"Fără teamă". Kamala Harris își face campanie de 50 de milioane de dolari cu un spot electoral în care îl atacă pe Donald Trump30 Iul