Deși lumina reflectoarelor stă aproape mereu pe principalii competitori la alegerile prezidențiale americane - Kamala Harris și Donald Trump - selecția de vicepreședinți din acest an are potențialul de a eleva în atenția publică și ocupanții locurilor doi ale celor două campanii. Tim Walz și JD Vance sunt candidații democraților, respectiv republicanilor, pentru funcția de vicepreședinte, în 2024. Ce este interesant la acești doi candidați este că amândoi vin din state relativ sigure pentru fiecare campanie, amândoi au un trecut modest, și amândoi sunt considerați ca făcând parte din aripi mai „dure” ale partidelor lor.
Totuși, de ce este importantă funcția de vicepreședinte al Statelor Unite și de ce este în mod special importantă în acest ciclu electoral?
Alegerea de vicepreședinte, după cum au aflat de-a lungul anilor mulți prezidențiabili, poate să „facă sau să desfacă” o campanie prezidențiabilă. În cel mai bun caz, un candidat de vicepreședinte ales bine poate să creeze suficient momentum unei campanie pentru a-i asigura victoria într-un stat esențial sau în mai multe. În cazuri neutre, candidatul de vicepreședinte îndeplinește doar regula clasică „do no harm” - nu vine nici cu vreun aport semnificativ, dar e suficient de plăcut cât să nu afecteze șansele. În cel mai rău caz, un candidat slab poate afecta drastic șansele de reușită ale unui candidat prezidențial.
Ce rol îndeplinește vicepreședintele Statelor Unite
Funcția de vicepreședinte al Statelor Unite nu este înzestrată cu prea multe puteri, iar ocupantul acesteia este aproape mereu dependent de voința președintelui, principalul depozitar al puterii executive, conform Constituției SUA.
Totuși, alegerea de vicepreședinte poate să fie extrem de importantă, nu doar în aritmetica electorală, dar și prin însemnătatea funcției – vicepreședintele este succesorul direct la președinție, iar în caz de incapacitate temporară sau permanentă a liderului de la Casa Albă de a-și exercita funcția, vicepreședintele îi preia imediat și automat prerogativele.
De-a lungul anilor, selecția candidatului de vicepreședinte s-a făcut pe baza unor calcule simple - persoana aleasă trebuie să acopere cumva niște lipsuri ale prezidențiabilului sau să-i ofere acestuia șanse mai mari de a câștiga sprijinul unui segment specific de populație.
Deși este una dintre funcțiile cu cele mai puțin prerogative din arhitectura instituțională a Statelor Unite, vicepreședintele îndeplinește niște roluri esențiale și foarte specifice:
(1) este succesorul direct al președintelui - în cazul în care președintele nu mai poate să-și îndeplinească temporar obligațiile, vicepreședintele poate fi numit președinte interimar - un astfel de scenariu s-a întâmplat de mai multe ori de-a lungul istoriei, chiar recent - când Joe Biden a fost supus unei colonoscopii, moment în care a fost anesteziat total, Kamala Harris a preluat interimar funcția pe parcursul acelei perioade scurte.
Dacă președintele nu mai poate să-și îndeplinească obligațiile permanent - prin deces, incapacitare fizică sau demisie - vicepreședintele preia oficial funcția prezidențială și continuă mandatul până la expirarea acestuia;
(2) este de jure președintele Senatului, făcând, astfel, legătura între puterea executivă și cea legislativă în arhitectura instituțională americană. Totuși, din funcția sa de președinte al Senatului, vicepreședintele are drept de vot în camera superioară doar dacă există o egalitate perfectă la vot, lucru care se întâmpla ceva mai des atunci când alegerile produc un raport de forțe strâns între republicani și democrați;
(3) vicepreședintele prezidează procesele politice de impeachment în Senat și este cel care certifică, în mod pur ceremonial, rezultatul alegerilor prezidențiale;
(4) îl înlocuiește pe președinte acolo unde este nevoie și unde i se cere de către acesta - la evenimente, în vizite oficiale, etc.
Citește și
Alegeri inspirate și mai puțin inspirate de candidați în istoria recentă
Din 2000 și până astăzi, nouă politicieni americani, democrați și republicani, au fost selectați pentru postul de vicepreședinte.
La alegerile din 2000, niciunul dintre cei doi candidați nu aducea un avantaj electoral evident pentru prezidențiabil - Dick Cheney, candidatul republican și, ulterior, al 46-lea vicepreședinte al Statelor Unite, a fost ales ca „ancoră” pentru George W. Bush, care înțelesese că are o slăbiciune evidentă în domeniul politicii externe. Astfel, alegerea lui Cheney, originar din statul Wyoming, nu a urmărit un avantaj electoral evident pentru Bush în aritmetica electorală. Wyoming era la acea vreme, și încă este, un stat cât se poate de sigur pentru republicani.
De cealaltă parte, democratul conservator Joe Lieberman a reprezentat opțiunea „sigură” pentru prezidențiabilul Al Gore, ceva mai liberal și mai la stânga de președintele anterior, Bill Clinton, însuși artizanul așa-zisei „A Treia Cale”, centrismul ideologic care a dominat multă vreme Partidul Democrat.
Astfel, conservatorul Lieberman a fost ales drept contrapondere pentru un Gore mai liberal. Gore și Lieberman (originar din statul albastru Connecticut), câștigători ai votului popular, au ratat victoria în Colegiul Electoral la limită după o întreagă epopee în justiție. Este posibil ca o opțiune ceva mai bună de vicepreședinte să-i fi asigurat lui Gore o victorie la limită - câștigând New Hampshire, de exemplu, pierderea Floridei la câteva sute de voturi ar fi putut fi surmontată.
La alegerile din 2004, senatorul John Edwards din Carolina de Nord a fost o opțiune menită să consolideze votul democrat în acest stat, pe care campania Kerry spera, la acea vreme că-l poate câștiga. Este greu de spus dacă Edwards a ajutat la creșterea scorului lui Kerry sau dacă i-a dăunat acestuia, mai ales în contextul vremii - președintele Bush era încă popular ca urmare a valului de sprijin produs de atacurile din 11 septembrie 2001. Totuși, Kerry și Edwards au pierdut Carolina de Nord, dar și alegerile, la o diferență semnificativă.
În 2008, verdictul pare să fie destul de ușor de intuit - Sarah Palin a fost o opțiune extrem de slabă pentru John McCain și i-a pierdut, cel mai probabil, voturi acestuia. Totuși, e greu de imaginat că vreun alt candidat la vicepreședinție i-ar fi putut asigura republicanului victoria, în condițiile în care alegerile din 2008 au fost istorice nu doar din prisma candidaturii lui Barack Obama, dar și din cea a contextului economic mondial - intrarea în Marea Recesiune. În plus, o victorie republicană era greu de imaginat după opt ani de președinție Bush.
Totuși, Palin, aleasă pentru a captura măcar o parte dintre voturile femeilor americane supărate că Hillary Clinton a pierdut alegerile preliminare democrate, nu a reușit să aducă deloc entuziasmul pe care-l aștepta campania McCain. Numeroasele sale gafe dar și o prestație slabă la dezbaterea cu Joe Biden au cimentat victoria democrată categorică din 2008.
De cealaltă parte, Joe Biden a fost o opțiune nu neapărat așteptată pentru campania Obama, existând inclusiv posibilitatea ca Hillary Clinton să fie aleasă poziție. Totuși, Joe Biden a livrat o prestație extrem de favorabilă la dezbaterea vicepreședinților și în 2008, dar mai ales în 2012.
Nici Biden, nici Palin nu au fost opțiuni strategice pentru câștigarea unui stat - Delaware și Alaska erau și încă sunt state sigure pentru democrați, respectiv republicani.
În 2012, Mitt Romney îl alegea pe Paul Ryan, pe atunci reprezentant în Congres din partea statului Wisconsin. Deși ar fi putut să intuiască transformarea Wisconsin-ului într-un stat competitiv, Romney l-a ales pe Ryan pentru că era un politician tânăr, susținut de facțiunea Tea Party din interiorul partidului și pentru că era considerat „o tânără speranță intelectuală” în Partidul Republican. Ryan susținea tăieri de taxe și o politică economică mult mai austeră și mai conservatoare-fiscală.
În 2016, republicanul Mike Pence a fost opțiunea sigură pentru Donald Trump. Parte a facțiunii dreptei religioase din Partidul Republican, Pence urma să-i asigure lui Trump votul evanghelic, de care miliardarul avea nevoie disperată pentru a câștiga alegerile. Statul Indiana, profund republican, ar fi putut fi câștigat de Trump și fără sprijinul lui Pence.
Trump avea nevoie, însă, să-și modereze imaginea de miliardar din New York în fața republicanilor conservatori din zonele rurale, iar Pence era personajul perfect pentru acest rol.
De cealaltă parte, democratul Tim Kaine nu pare să-i fi adus lui Hillary Clinton un sprijin semnificativ în alegeri. Deși a asigurat câștigarea statului Virginia, opțiunea Kaine a alienat o mare parte dintre votanții progresiști care l-au susținut pe Bernie Sanders în preliminarele din 2016.
Cine este Tim Walz, candidatul democrat la vicepreședinție
Un politician democrat veteran, Tim Walz este, din 2019, guvernatorul statului Minnesota, iar între 2007 și 2019 a fost reprezentant în Congresul SUA al unei circumscripții din același stat. Walz este cunoscut pentru politicile progresiste adoptate ca șef al guvernului în Minnesota, dar și pentru o carismă autentică de „om din popor”.
La puțin timp după ce a fost ales ca partener de campanie al vicepreședintei Harris, Walz s-a făcut cunoscut pe internet printr-o descriere scurtă, dar aptă, a republicanilor actuali – „Sunt bizari”.
La fel ca această scurtă descriere, Walz vorbește în general într-o limbă simplă și accesibilă, dar și pragmatică. Walz a reușit să facă o listă completă a lucrurilor pe care democrații le vor de la reprezentanții lor, subliniind inclusiv ce făcut pentru oamenii din Minnesota. În plus, Walz a arătat că poate să le spună oamenilor lucrurile pe care vrea și poate să le facă pentru ei, nu doar să le prezinte pericolul taberei adverse.
În vârstă de 60 de ani, candidatul democrat la vicepreședinție s-a născut într-un mic orășel din Nebraska. A fost profesor de geografie, inițial în China, apoi în Nebraska și în Minnesota. Tot în Minnesota a antrenat echipa de fotbal american a liceului său.
În plus, Walz este cunoscut pentru faptul că reușește să-i învingă pe republicani în circumscripții extrem de competitive. În 2006 a candidat pentru prima oară pentru Congres, învingându-le pe contracandidatul republican într-o luptă strânsă în care nu era deloc favorit. A ținut locul de parlamentar în suita democraților până în 2016. În 2018 a candidat pentru postul de guvernator și a câștigat, iar în 2022 a câștigat un nou mandat.
Tot în 2022, Walz i-a condus pe democrații din Minnesota spre ceea ce se numește o „trifecta” – adică controlul celor două camere ale parlamentului local plus guvernul local. Folosind această putere politică, Walz a livrat mai multe lucruri importante pentru votanții săi – mese gratuite pentru școlari, protejarea dreptului la avort, restricții ale dreptului de port armă și legalizarea cannabisului.
Imaginea politică a lui Walz pare să fie și ea agreabilă pentru un segment mare de populație – recent, guvernatorul a apărut la un discurs de campanie îmbrăcat obișnuit, purtând un tricou.
„Tim este pur și simplu un tip obișnuit cu picioarele pe pământ”, l-a caracterizat Tim Ryan, fost reprezentant din partea statului Ohio, care a lucrat cu Walz în Congres vreme de ani de ziile.
Ryan a vorbit și de un clip recent în care Walz a menționat că Minnestoa este în top trei cele mai fericite state din Uniunea americană – „Nu este ăsta scopul nostru? Să oferim bucurie? Când a spus asta, m-am simțit bine pur și simplu. E bine, pentru că te scoate din zona politică și te introduce în zona ființelor umane”, declara el.
Heidi Heitkamp, fostă senatoare din Dakota de Nord, spune că felul de a vorbi al lui Tim Walz funcționează pentru că este autentic, un contrast evident cu J. D.Vance, ale cărui discursuri par a fi pregătite pentru a atinge corzi specifice ale electoratului dur de dreapta.
„Există o lipsă de autenticitate la J. D. Vance în contrast direct cu tot ce este Tim Walz. Tim este cea mai autentică persoană obișnuită pe care o vei întâlni și are un trecut care îl poziționează perfect în această perioadă, mai ales pentru oamenii din această parte de țară”, spune ea.
Minnesota este considerat a fi un stat sigur pentru democrați în 2024, deși a existat o ușoară temere că el ar putea fi pierdut în 2016. Totuși, alegerea lui Walz pentru postul de vicepreședinte garantează câștigarea Minnesotei de către democrați.
Din acest punct de vedere, Walz nu oferă candidaturii democrate vreun avantaj esențial într-un stat, însă felul de a fi natural al guvernatorului ar putea să convingă mai mulți votanți independenți în zona statelor din mid-vest, esențiale pentru democrați.
De asemenea, Walz este văzut ca un reprezentant al votanților progresiști, un segment extrem de important pentru Kamala Harris, având în vedere că vicepreședinta democrată este o moderată.
Cine este JD Vance, candidatul republican la vicepreședinție
Alegerea partenerului de cursă pentru 2024 a lui Donald Trump a fost încă de la început problematică – în primul rând, era destul de clar că fostul vicepreședinte Mike Pence, a cărui ruptură de Trump a devenit irevocabilă după momentul 6 ianuarie, nu mai putea spera să fie din nou partenerul lui Trump;
În al doilea rând, un număr mare de politicieni republicani au sperat că vor reuși să-i intre în grații suficient de mult fostului președinte pentru a fi aleși. Este evident faptul că Trump avea nevoie, pentru propriul său ego, de un personaj care să nu-l eclipseze – cineva cu puțină carismă sau popularitate, dar și cineva care să fie pe placul bazinului său dur de susținători.
J. D. Vance, un nume obscur pentru acest post până la momentul alegerii sale, nu era neapărat candidatul ideal, nici din motive obiective, dar nici din cele subiective ale lui Trump.
Originar din Ohio, senatorul Vance nu aduce niciun bonus electoral lui Trump – statul este garantat că-l va vota pe Trump oricum în 2024, fiind unul dintre statele roșii cu potențial redus de a fi competitiv.
În plus, Vance nu are o experiență politică prea vastă – este senator de doar un an și jumătate. Pozițiile sale politice sunt în linia dura a extremei-drepte republicane americane și au potențialul distinct de a aliena o mare parte din electoratul independent moderat de care Trump are nevoie pentru a câștiga alegerile.
În ce privește criteriile subiective ale lui Trump, Vance îndeplinește câteva dintre ele – nu este neapărat carismatic și pare că are dificultăți în a vorbi pe un ton care să-l facă autentic.
Stilul său retoric pare să fie unul „lemnos” și deconectat de la problemele reale ale americanilor. Senatorul republican vorbește des despre avort și a făcut, recent, afirmații considerate revoltătoare despre oamenii fără copii, pe care i-a asociat cu „sociopatia”.
Deși nu are mai deloc carisma șefului său politic, spre deosebire de el, Vance este un ideolog al reacționarismului republican. Dacă Donald Trump, un fost democrat, nu are convingeri politice reale, ci doar idei pe care le-a adoptat pentru că îi erau convenabile din punct de vedere politic, Vance pare să creadă sincer în noua platformă de extremă dreapta a Partidului Republican.
În 2016, Vance a fost unul dintre cei mai mari critici ai lui Trump, însă pe parcursul președinției acestuia, cei doi s-au reconciliat. Trump este cunoscut pentru faptul că pune preț mare pe loialitatea personală a celor din jurul său și dorește să fie lăudat și măgulit de apropiați, astfel că relația lui cu Vance pare să fie una strict bazată pe un astfel de schimb de „banalități politicoase”.
Născut cu numele James Donald Bowman în 1984, în Ohio, Vance avea șase ani când tatăl său biologic l-a dat spre adopție celui care urma să devină tatăl său adoptiv. Ulterior, și-a schimbat numele în Vance.
Copilăria sa a fost dificilă – nu doar că tatăl său a părăsit familia, însă mama sa a luptat ani de zile cu dependența de droguri și alcool, lucruri pe care Vance le-a documentat în cartea sa, Hillbilly Elegy.
Vance și-a petrecut mare parte din copilărie cu bunicii în Kentucky, un stat ultra-conservator. Bunica lui, o democrată conservatoare deținătoare a 19 pistoale, conform biografiei acestuia de la Senat, a fost o influență semnificativă în viața lui.
Cel mai probabil, aceste întâmplări din copilărie și tinerețe i-au marcat serios perspectivele politice ulterioare, mai ales cele legate de familie.
O altă mare problemă a candidatului Vance este că, pe parcursul celor câteva săptămâni de la selectarea sa, el a devenit cel mai nepopular candidat de vicepreședinte din istoria electorală recentă, surclasându-o inclusiv pe Sarah Palin, candidata din 2008, scrie ABC.
Vance avea o cotă de nefavorabilitate de minus trei la momentul în care a fost anunțat ca partener al lui Trump, în iulie. De atunci, cota sa a scăuzt și mai mult, ajungând la o cifră semnificativă de minus 9,3.
Sarah Palin, pe atunci guvernatoare a Alaskăi, a înregistrat cotă de doar minus doi în timpul campaniei sale, pe atunci fiind considerată cea mai slabă alegere de candidat pentru vicepreședinția din istoria recentă.
Nici Tim Kaine, candidatul democrat din 2016, unul dintre cei mai puțin populari, nu se apropie de cifrele catastrofale ale lui Vance. Senatorul democrat avea înainte de alegerile din 2016, o cotă de minus patru.
