Protejat de sticlă antiglonţ, Donald Trump a lansat invective miercuri împotriva rivalei sale Kamala Harris în timpul primului său miting de campanie în aer liber de la tentativa de asasinat asupra sa luna trecută, relatează AFP.
Candidatul republican la Casa Albă, care a ţinut un miting în statul cheie Carolina de Nord, a acuzat-o pe vicepreşedinta democrată că este „cea mai radicală persoană de stânga" intrată vreodată în cursa prezidenţială şi a proclamat că milioane de locuri de muncă vor „dispărea dintr-o singură lovitură" dacă ea va câştiga.
„Economiile voastre de o viaţă vor dispărea complet", a spus mogulul imobiliar în vârstă de 78 de ani, una dintre multele predicţii sumbre pe care le-a făcut în timpul discursului său, potrivit Agerpres.
„În întreaga lume, adversarii noştri ştiau că America trebuie să fie luată în serios atunci când eram comandantul vostru suprem", a spus fostul preşedinte republican. „Dacă tovarăşa Kamala câştigă în noiembrie, aproape sigur vom avea al treilea război mondial", a adăugat el.
De când Kamala Harris l-a înlocuit pe preşedintele Joe Biden în calitate de candidat al democraţilor pentru alegerile din noiembrie, campania lor a fost relansată.
Pentru Donald Trump, mitingul organizat la Asheboro a fost o oportunitate de a încerca să recâştige avantajul.
Înainte de retragerea bruscă a lui Joe Biden din cursă, Donald Trump se baza pe acest tip de demonstraţie de forţă pentru a încerca să-şi zdrobească adversarul de 81 de ani.
Dar Joe Biden s-a retras, iar entuziasmul stârnit de Kamala Harris, în vârstă de 59 de ani, în tabăra democrată pare să-i fi luat prin surprindere pe republicani.
A fost primul eveniment major de campanie în aer liber al lui Donald Trump de când a fost rănit uşor de un bărbat înarmat, în vârstă de 20 de ani, la un miting la Butler, în Pennsylvania, la mijlocul lunii iulie. Un participant şi-a pierdut viaţa înainte ca autorul atacului să fie împuşcat.
După tragedie, Secret Service, însărcinat cu protejarea personalităţilor politice de rang înalt, i-a recomandat să nu mai participe la evenimente publice în aer liber.
De atunci, candidatul republican a ţinut zece întâlniri în săli.
Miliardarul face campanie în mai multe state cheie săptămâna aceasta, cu scopul de a încerca să oprească impulsul Kamalei Harris, care reuşeşte să adune mulţimi de peste 10.000 de oameni.
Vicepreşedinta democrată a fost învestită oficial marţi seara la convenţia Partidului Democrat din Chicago, care se încheie joi.