Traian Băsescu (n. 4 noiembrie 1951, Basarabi, România) este un politician român, fost președinte al României între 2004 și 2014. Anterior, din iunie 2000 până în decembrie 2004, a fost primar general al municipiului București, ales din partea PD. În 2001 a câștigat în cursul alegerilor interne președinția Partidului Democrat, înlocuindu-l pe Petre Roman.
A fost copreședinte al Alianței Dreptate și Adevăr, formată din PNL și PD în 2003. În urma retragerii lui Theodor Stolojan (PNL) din cursă, Traian Băsescu (PD) a devenit candidatul Alianței DA pentru președinția României.
La alegerile prezidențiale din 2009 a fost reales președinte al României pentru un mandat de 5 ani, învingându-l pe Mircea Geoană (PSD). La 1 ianuarie 2007, în timpul mandatului său de președinte, România a aderat la Uniunea Europeană.
În septembrie 2019, judecătorii Curții de Apel București au stabilit, în primă instanță, că Traian Băsescu a fost colaborator al Securității ca poliție politică. CNSAS a cerut instanței să constate faptul că fostul președinte a colaborat cu Securitatea.
În dosarul depus de CNSAS la instanță, prin care cere să se constate calitatea lui Traian Băsescu de colaborator al Securității, ar exista două note informative olografe, semnate cu numele de cod „Petrov”, și un document pe microfilm trimis de SRI la CNSAS în aprilie 2019. Traian Băsescu ar fi recunoscut că notele informative olografe îi aparțin.
Pe 23 martie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a decis definitiv că
Traian Băsescu a fost colaborator al Securităţii.
Eşti pe pagina 10 din 13 a ultimelor ştiri despre Traian Băsescu publicate pe Antena 3.