În prezent pragul electoral pentru partide politice este de 5%, dar legea prevede şi un prag electoral alternativ, care permite intrarea în Legislativ a formaţiunilor sau alianţelor care câştigă alegerile în minimum şase colegii la Camera Deputaţilor şi trei colegii la Senat.
Şeful statului a apreciat că, dincolo de creşterea pragului electoral, ar fi nevoie şi de introducerea unui sistem uninominal pur într-un tur sau două, în care mandatul de parlamentar să fie adjudecat de primul clasat în alegeri.
"Eu sunt un partizan al pragului de 10%. Dar, cel mai corect, dincolo de prag, de neprag, (ar fi nevoie de - n.r.) uninominal într-un singur tur sau în două tururi. Asta va crea două mari partide care vor alterna la putere cu sprijinul unui partid mai mic, eventual. Cât timp vom sta tot în Coaliţii, nu vom avea guvernări coerente", a spus Băsescu.
Preşedintele a mai avertizat parlamentarii că în cazul în care vor mai tergiversa revizuirea Constituţiei, există şi varianta de a-şi folosi prerogativele referitoare la iniţierea procesului de revizuire.
"Nu este singurul mod iniţiativa parlamentară. Mai sunt două modalităţi. Iar eu voi utiliza varianta executivă, în care Guvernul îmi propune revizuirea şi eu o trimit Parlamentului, după ce mi-o însuşesc", a spus Băsescu, la B1 TV, făcând trimitere la art. 150 din Constituţie, care prevede că "revizuirea poate fi iniţiată de preşedintele României, la propunerea Guvernului".
Şeful statului a atenţionat partidele că riscă să-şi piardă credibilitatea dacă vor întârzia să pună în aplicare rezultatul referendumului cu privire la trecerea la Parlamentul unicameral şi reducerea numărului de parlamentari.
"Nu cred că nu se va face ce spun românii. În orice caz, eu am invitat partidele, le-am rugat să aibă în vedere rezultatul referendumului. Sunt convins că va avea costuri extraordinare nerespectarea votului românilor la referendum. Numărul de parlamentari îl pot clarifica prin lege. 300, maxim 300. Aşa au votat românii, maxim 300 şi Parlament unicameral ", a afirmat preşedintele, precizând că reducerea numărului de parlamentari poate fi reglementată şi printr-o simplă lege.
Antena3.ro