Parlamentul Bulgariei va fi dizolvat pe 6 august. Alegeri parlamentare anticipate, pe 5 octombrie 29 Iun
Victorie detaşată la prezidenţialele din Egipt. Generalul Abdel-Fattah al-Sissi a câştigat cu 97%03 Iun
Sirienii au de ales "între Bashar şi Bashar". Oficial francez: Scrutinul din Siria, o farsă tragică03 Iun
Regele Ciocolatei, noul preşedinte al Ucrainei. Rezultatul alegerilor, salutat de ţările din UE26 Mai
Iulia Timoșenko și-a recunoscut înfrângerea: Este posibil să nu fi văzut astfel de alegeri în 23 de ani de independență25 Mai
Ucraina se pregăteşte pentru alegerile prezidenţiale de mâine, un scrutin crucial pentru viitorul ţării24 Mai
Europarlamentare 2014: Analiştii estimează o prezenţă la vot sub nivelul minim înregistrat în 200923 Mai
De ce alegerile de duminică sunt foarte importante. Este pentru prima dată în ISTORIA Uniunii Europene când se întâmplă asta21 Mai
Separatiştii proruşi anunţă alegeri legislative la 14 septembrie în "republica populară" Doneţk19 Mai
Alegeri prezidenţiale în Lituania. Actualul preşedinte, votat de mai puţin de 50% din alegatori12 Mai
Alegeri legislative în Ungaria. Partidul conservator al lui Viktor Orban s-a clasat pe primul loc07 Apr
Guvernul Franţei A DEMISIONAT. Manuel Valls va fi numit prim-ministru, în locul lui Jean-Marc Ayrault31 Mar
Schimbări de forţe în a doua mare putere a Europei. ANUNŢUL ar putea fi făcut astăzi de preşedinte31 Mar