Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Europarlamentare 2014: Analiştii estimează o prezenţă la vot sub nivelul minim înregistrat în 2009

Europarlamentare 2014: Analiştii estimează o prezenţă la vot sub nivelul minim înregistrat în 2009

1 minut de citit Publicat la 15:17 23 Mai 2014 Modificat la 15:17 23 Mai 2014
Europarlamentare 2014: Analiştii estimează o prezenţă la vot sub nivelul minim înregistrat în 2009
Sursa foto: Foto captura Antena 3
Prima zi a alegerilor pentru Parlamentul European a adus şi prima surpriză. În Olanda, Partidul Libertăţii, care se pronunţă pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană, s-a clasat abia al patrulea, potrivit sondajelor exit poll.

În Marea Britanie, în schimb, Partidul Independenţei, la fel de ostil integrării europene, îşi păstrează şansele la un scor foarte bun. Alegerile continuă astăzi, când se votează în Irlanda şi Cehia.

Doar 37% dintre olandezi s-au prezentat la vot. Estimările televiziunii olandeze, difuzate îndată după închiderea urnelor, situează partidul extremist al lui Geert Wilders doar pe locul patru, după trei formaţiuni pro-europene. Dacă estimările se confirmă, partidul va pierde, chiar, doi din cei cinci eurodeputaţi de acum. Wilders nu şi-a ascuns dezamăgirea.

În Marea Britanie nu s-au făcut sondaje exit-poll iar rezultatele vor fi date publicităţii abia duminică. Dar, în acelaşi timp cu alegerile europene, s-a votat şi pentru consiliile locale din Anglia şi Irlanda de Nord. Iar primele rezultate confirmă sondajele: conservatorii, de la putere, pierd teren în faţa partidului extremist al lui Nigel Farage, adversar neîmpăcat al Uniunii Europene şi al imigranţilor.

"Cred că acuzaţiile clasei politice la adresa noastră au întărit hotărârea oamenilor. Acum 20 de minute au apărut statisticile imigraţiei: 526.000 de oameni s-au stabilit în această ţară anul trecut, ceea ce este imposibil de suportat", a declarat liderul partidului Independenţei Marii Britanii (UKIP), Nigel Farage.

Astăzi sunt chemaţi la urne alegătorii din Cehia, unde se votează două zile, şi Irlanda. La scrutinul din Cehia participă, în premieră, şi un partid al romilor. În total, aproape 390 de milioane de cetăţeni au votat sau vor vota, până duminică, în cele 28 de ţări ale Uniunii Europene.

Potrivit analiştilor, campania diferitelor partide nu a reuşit să mobilizeze electoratul iar participarea ar putea scădea chiar şi sub nivelul minim înregistrat în 2009, de 43 la sută.


×
x close