Fostul tenismen Ilie Năstase va fi candidatul Partidului Conservator (PC) pentru postul de senator în colegiul numărul 8 din Sectorul 4 al Capitalei.
Alegerile parlamentare parţiale, pentru Senat, vor avea loc pe 25 mai. Candidatura lui Năstase a fost anunţată, miercuri, la finalul şedinţei Biroului Executiv al PC.
Partidul Conservator s-a reunit miercuri, la Palatul Parlamentului, într-o şedinţă a Biroului Executiv, urmând ca sâmbătă să aibă loc congresul PC.