Un dulap a căzut peste un copil de 6 ani, într-un magazin din București. Minorul a fost operat 20 Mai
Lovitură pentru doi români care și-au luat copilul în Germania. Autoritățile au intervenit pe loc20 Mai
Părinţi români, care se întorceau cu copiii din România, opriţi pe aeroport în Germania pentru că micuţii nu ar fi avut scutiri şcolare19 Mai
Copil de 10 ani, înecat într-un canal de irigații din Vișani, județul Brăila. Nu a putut fi salvat din cauza pereților oblici acoperiți de mâzgă17 Mai
O bunică din Dolj își ținea nepoata de 10 ani legată cu lanțul de picior, în casă. Reacţia poliţiştilor13 Mai
Vladimir Putin, în fața unui părinte care și-a pierdut fiul în războiul din Ucraina. Ce explicație a putut să-i dea10 Mai
Femeie târâtă de tramvai pe Calea Rahovei din București. Încearcă să urce cu un copil în cărucior, iar vatmanul pleacă din stație05 Mai
Certificat de naștere 2022. S-au schimbat regulile privind actele de stare civilă | În cât timp se va elibera03 Mai
Ce spune familia despre copilul găsit înecat în pârâu la 500 de metri de casă, în județul Vaslui: ”Ne-am trezit deodată că nu mai este”02 Mai
Un copil de 4 ani a condus mașina părinților și a provocat un accident, în Olanda | ”Este descurcăreț”, a reacționat mama02 Mai
Un copil de trei ani a supraviețuit după ce a căzut de la etajul trei al unui bloc din Târgoviște01 Mai
Un copil de trei ani a căzut de la etaj, în București. Polițiștii criminaliști se află la fața locului20 Apr
Geamul unui autobuz electric a căzut în capul unui copil de trei ani la Cluj. Reacția companiei de transport19 Apr
Un copil englez de 12 ani a strâns peste 220.000 de lire pentru copiii din Ucraina, cu un bol de lemn17 Apr
Un copil de 8 ani din Botoșani a incendiat două adăposturi de animale după ce s-a jucat cu chibrituri08 Apr
Copil la volan, blocat în trafic de alți șoferi, după ce a lovit mai multe mașini în Sibiu. Furase autoturismul din Deva04 Apr
Samad, copilul de 14 ani ajuns în România, alungat de acasă de două războaie în ultimele 8 luni19 Mar
Relaţiile intime în postul Paştelui. Ce spune părintele Cleopa despre copilul conceput în această perioadă07 Mar
Copilul de 10 ani care a fost dat dispărut în județul Gorj, găsit cu ajutorul unei drone, după ce a mers 9 kilometri pe jos04 Mar
Mama care a trecut granița pe jos din Ucraina în România: ”Mi-am lăsat familia acolo. Nu mi-am luat nimic în afară de documente și copil”24 Feb
Gestul făcut de părinții lui Carol, după ce copilul a fost declarat mort în urma căzăturii de la etaj. Băiețelul din Botoșani salvează viaţa altor copii21 Feb
Un copilaş de 5 ani, bătut şi batjocorit de tată, pentru a-și convinge soţia să vină acasă din străinătate. Totul a fost filmat19 Feb
Un copil de 10 ani a fost sfâșiat de câini, în Sfântul Gheorghe. A fost găsit inconștient pe stradă și a trecut deja prin două operații18 Feb
Operație de peste 4 ore pentru salvarea unui copil de nici doi ani care și-a prins mâna în mașina de tocat, la SJU Târgu Mureș15 Feb
Copil de 14 ani, victimă colaterală în conflictul părinților. A fost rănit la cap cu un cuțit, de tatăl vitreg, într-un restaurant din Târgu-Jiu11 Feb
A murit copilul din Neamț, bătut de mama lui și de concubinul acesteia. Avea doar doi ani și jumătate11 Feb
Mama copilului de 2 ani din Botoșani, căzut de la etaj, își strigă durerea. ”Vă rog să fiţi umani cei care îmi doriţi să mă omor”11 Feb
Doi părinți care au refuzat sângele vaccinaților pentru operația fiului lor au fost decăzuți din drepturi10 Feb
Sângele vaccinaților, refuzat de părinți pentru operația unui copil. Autoritatea părintească, suspendată de un tribunal italian10 Feb
Un copil de doi ani a căzut de la fereastra blocului, în timp ce era acasă cu părinţii săi, în Botoșani09 Feb
Cum gestionezi furia copilului, atât acasă cât și în public. Psihoterapeut: "Trebuie să le oferim copiilor modele non-agresive"08 Feb
Copilul de doi ani bătut crunt de mamă și concubin este în moarte cerebrală. Autoritățile încearcă acum să obțină tutela micuțului05 Feb
Copilul de doi ani care a ajuns în comă la spital după ce a fost bătut de părinți a intrat în moarte cerebrală04 Feb