Reggie Mabry, un bărbat de 26 de ani, se juca la calculator în momentul în care a fost lovit în spate de un glonț tras din pistolul aflat inițial într-un rucsac.
Arma nesupravegheată a fost găsită de copil, care a făcut gestul fatal.
Poliția a fost alertată telefonic și a ajuns la domiciliul unui cuplu cu trei copii, situat în Orange County, statul american Florida.
Acolo, oamenii legii au găsit o femeie, Marie Ayala (foto interior), care încerca să-i facă masaj cardiac bărbatului împușcat.
Rana acestuia s-a dovedit însă mortală.
Polițiștii au crezut inițial că bărbatul de 26 de ani s-a împuscat.
Însă cel mai mare dintre cei trei copii ai cuplului le-a spus anchetatorilor că autorul împușcăturii fatale a fost fratele său de 2 ani.
Cei cinci membri ai familiei, printre care o fetiță de 5 luni, se aflau în aceeași cameră la momentul incidentului, a declarat John Mina, șeriful din Orange County.
Părinții copilului care a tras glonțul fatal nu aveau dreptul de a deține arme
Cei doi părinți adulți erau eliberați condiționat după mai multe infracțiuni de neglijare a copilului și consum de droguri, a subliniat șeriful, adăugând că aceștia nu aveau dreptul legal de a deține arme, din cauza trecutului infracțional.
"Proprietarii de arme care nu le depozitează în siguranță sunt doar la o fracțiune de secundă distanță de aceste tragedii", a arătat el.
Marie Ayala a fost reținută și urmează să fie acuzată de omor prin neglijență și deținere ilegală de armă.
Reggie Mabry, 26 - the father tragically shot & killed by his 2-year-old - should not even have had a gun. He & his wife, Marie Ayala, are convicted felons.
— Orange County Sheriff's Office (@OrangeCoSheriff) June 6, 2022
Ayala is now in jail on charges incl. Manslaughter by Culpable Negligence & Possession of a Firearm by a Convicted Felon. pic.twitter.com/wLuQdnN1U9
În Statele Unite astfel de incidente sunt relativ frecvente.
În august 2021, un copil de 2 ani și-a ucis mama cu un glonț în cap, după ce a găsit în casă o armă încărcată. Femeia se afla în mijlocul unei întâlniri pe Zoom.
Incidentul din Orange County survine în timp în SUA a luat avânt o dezbatere amplă privind restricția accesului la arme de foc, după mai multe crime în masă cu arme de foc, cea mai șocantă fiind cea comisă la o școală primară din Texas de un tânăr de 18 ani, care își cumpărase legal o pușcă semi-automată și sute de cartușe.