Toți se așteptau la acest final tragic, pentru că aceste căutări au durat mai bine de 48 de ore. Nimeni nu mai avea nicio speranță, iar căutările au început destul de târziu, după aproximativ 20 de ore, pentru că băiețelul care fusese cu acest copil la Dunăre, nu a spus de la început adevărul că prietenul său s-a înecat.
Ionuț Belcea a plecat de acasă duminică, în jurul orei 14:00. De atunci, părinții nu mai știau nimic de el.
Spre seară au observat că nu se întoarce acasă. Știau că a mers prin comună să se plimbe cu bicicleta.
Au întrebat în stânga, în dreapta, toți copiii au spus că nu știu unde este. La fel a susținut și prietenul acestui copil.
Abia spre dimineață prietenul băiețelului de 10 ani a mărturisit că au fost la Dunăre.
I-au fost găsit bicicleta și hainele pe malul apei. Imediat, pompierii au luat toate măsurile.
Au ajuns la fața locului scafandrii din Dolj și Mehedinți și au început căutările abia ieri, din păcate.
Curenții de apă erau extrem de puternici. Nu au reușit să găsească trupul băiețelului, însă astăzi de dimineață, de la ora 8:00, au reînceput căutările și, în urmă cu scurt timp, trupul copilului a fost găsit la o distanță de aproximativ 2 kilometri.