O ambulanţă SAJ Buzău şi un echipaj de poliţie au fost trimise la intervenţie, în urma unui apel la 112 prin care fusese anunţat că un copil mic a căzut de la etajul unu.
Victima este un băieţel de un an şi şase luni, dintr-o familie cu şapte copii. Băiatul fusese lăsat în grija fraţilor mai mari, timp de câteva minute, cât mama şi tatăl să coboare în faţa blocului, pentru a aduce în casă câteva piese de mobilier, potrivit Adevarul.
Martori la întreaga scenă au fost chiar părinții celui mic, care l-au văzut cum se prăbuşeşte lângă ei, de la fereastra garsonierei. Băiatul s-ar fi aplecat peste pervaz, pentru a-i urmări.
Copilul a scăpat cu câteva zgârieturi la faţă, mâini şi picioare, însă rănile nu-i pun viaţa în pericol.
Victima a fost transportată în stare conştientă la Urgenţele Spitalului Judeţean Buzău, unde a fost preluat imediat pentru investigaţii medicale aprofundate.