Zece lucruri bizare despre ALEGERILE DIN SUA. De ce un candidat care obţine mai puţine voturi la nivel naţional poate deveni totuşi preşedinte06 Noi
Şi candidaţii la preşedinţia SUA sunt tot oameni şi fac gafe. Capitolul la care Romney l-a bătut detaşat pe Obama06 Noi
Doar un procent îi desparte pe Obama şi Romney. Mai sunt mai puţin de 24 de ore până la alegerile din SUA05 Noi
O româncă, eroină în SUA. "În bezna adusă de furtună, am putut vedea tot ce e mai strălucitor în America"05 Noi
Decizia dificilă a celei mai puternice ţări din lume. The Economist: Obama este răul cunoscut şi îl vom realege, dar a avut o campanie lamentabilă02 Noi
Milioane de oameni sunt în asentimentul ei. Fetiţa care s-a săturat de "Bronco Bamma" şi Mitt Romney 02 Noi
"Milioane de oameni vor fi afectaţi de Uraganul Sandy", avertizează Barack Obama după o reuniune de criză la Casa Albă 29 Oct
Cel mai recent clip electoral al lui Obama a stârnit reacţii vehemente din partea adversarilor 27 Oct
După această replică, Obama a mai câştigat câţiva susţinători. Cum l-a ironizat preşedintele pe Trump26 Oct
Serviciile americane: Nu avem nicio dovadă că Al-Qaida s-a implicat în atentatul de la Consulatul SUA din Benghazi20 Oct
"Am vrut să mă ridic de pe scaun şi să-i dau un pumn lui Obama.” Declaraţia şocantă făcută de fiul lui Romney19 Oct
Filmul despre moartea lui Osama ben Laden, lansat cu două zile înainte de alegerile prezidenţiale06 Oct
"Acum exact 20 de ani m-am căsătorit cu dragostea vieţii mele şi cea mai bună prietenă". Declaraţii de dragoste pe Twitter între Obama şi soţia lui04 Oct
Confruntarea dintre Barack Obama şi Mitt Romney, cel mai comentat eveniment politic din istoria Twitter04 Oct
SUA avertizează: Vom face "ce trebuie făcut" ca să împiedicăm Iranul să obţină arma atomică. Marile puteri ale lumii, îngrijorate de programul nuclear iranian26 Sep
120 şefi de stat, premieri şi miniştri se vor aduna astăzi la New York. Începe Adunarea Generală a ONU25 Sep
Mobilizare fără precedent de nave de război în Golful Persic. Israel şi Iran mai au un pas până la război16 Sep
Obama: Nu există scuze pentru atacarea americanilor şi nu voi tolera niciodată astfel de acţiuni15 Sep
Lumea arabă fierbe, Casa Albă cere măsuri de siguranţă pentru oficialii americani din ambasade. Obama, discuţii telefonice cu liderii din Libia şi Egipt 13 Sep
Nimeni nu a reuşit să-i facă lui Obama ce a făcut acest american. Gărzile de corp ale preşedintelui au fost în alertă10 Sep