Antena 3 CNN Politică Alexandru Rogobete a fost numit președinte al Comisiei parlamentare pentru Sănătate și Familie

Alexandru Rogobete a fost numit președinte al Comisiei parlamentare pentru Sănătate și Familie

C.P.
2 minute de citit Publicat la 22:20 22 Dec 2024 Modificat la 22:32 22 Dec 2024
Alexandru Rogobete noul președinte al Comisiei parlamentare pentru Sănătate și Familie

Dr. Alexandru Rogobete, în vârstă de 33 de ani, fost secretar de stat în Ministerul Sănătății și coordonator al proiectelor PNRR pentru sănătate, a fost numit președinte al Comisiei parlamentare pentru Sănătate și Familie.

La mai puțin de doi ani de la numirea sa ca secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății, Dr. Alexandru Rogobete are un bilanț impresionant nu doar pentru un politician, ci pentru tot sistemul medical românesc postdecembrist.

Sub coordonarea sa, România a reușit să acceseze fonduri europene record de peste 2,1 miliarde de euro pentru modernizarea infrastructurii medicale și îmbunătățirea serviciilor pentru pacienți.

Alexandru Rogobete, până de curând secretar de stat în Ministerul Sănătății și mâna dreaptă a Ministrului Alexandru Rafila, a fost ales astăzi președinte al Comisiei pentru Sănătate și Familie din Parlamentul României.

Ales deputat pe listele PSD Prahova la alegerile legislative din 1 decembrie a.c., Rogobete are o experiență solidă în gestionarea proiectelor din sectorul sănătății publice.

În ultimii doi ani, a fost coordonatorul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în sănătate și al proiectelor Bǎncii Mondiale din România, fonduri internaționale esențiale pentru modernizarea infrastructurii medicale din România.

Cine este Dr. Alexandru Rogobete

Dr. Alexandru Rogobete este cercetător în medicină, specialist în management medical și asistent Profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara. Are peste 100 de articole științifice publicate, iar mentorul său declarat este Prof. Dr. Dorel Săndesc, directorul Spitalului Județean din Timișoara și președintele Asociației ATI din România.

În timpul studenției, a inițiat și coordonadat trei super-studii legate de pacienții aflați în ATI, unul din ele continuând să fie cel mai mare la nivel mondial. În perioada mandatului său la Ministerul Sănătății, Alexandru Rogobete a coordonat implementarea unor proiecte majore finanțate prin PNRR, inclusiv construcția primelor spitale noi în sistemul public din ultimii 35 de ani, renovarea și dotarea unor unități medicale și digitalizarea serviciilor medicale. 

Primele 4 spitale noi vor fi date în folosințǎ anul viitor! Rogobete s-a remarcat în ultimul an și prin promovarea de bune practici anti-corupție în achizițiile publice. Cu o poziție clară și fermă privind nevoile sistemului medical românesc, noul președinte al Comisiei pentru Sănătate și Familie a ieșit în evidență și prin mesajele sale de toleranță zero față de corupție și pentru susținerea reformelor structurale.

Obiectivul său declarat – să genereze schimbări sistemice, atât prin proiecte concrete de modernizare, cât și prin construirea unui capital de încredere publică. Chiar dacă părinții lui sunt plecați în străinătate de peste 10 ani, el a preferat să profeseze ca medic în România.

Dr. Alexandru Rogobete a ocupat funcția de consilier al ministrului Rafila, cu sarcini pe partea de implementare a programelor finanțate prin PNRR și alte fonduri internaționale.

De susținere s-a bucurat și din partea fostului Președinte al Camerei Deputaților Alfred Simonis. Din februarie 2023 până în decembrie 2024 a ocupat funcția de Secretar de Stat în Ministerul condus de Prof. Dr. Alexandru Rafila.

×
x close