Antena 3 CNN Politică Crin Antonescu spune că există o discuţie „complexă" pentru candidatura sa la alegerile prezidenţiale

Crin Antonescu spune că există o discuţie „complexă" pentru candidatura sa la alegerile prezidenţiale

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 22:00 22 Dec 2024 Modificat la 22:11 22 Dec 2024
crin antonescu
Crin Antonescu, fostul preşedinte PNL. FOTO: Inquam Photos/ George Călin

Crin Antonescu, fostul preşedinte PNL a confirmat, duminică, că există discuții „complexe" în coaliţia pro- europeană PSD, PNL şi UDMR pentru candidatura sa la alegerile prezidențiale din 2025. 

„Dar e o discuţie complexă, presupunând şi formarea guvernului, cu prioritate. Am convenit să comunicăm fiecare ce are de comunicat la sfârşitul acestor discuţii”, a spus, pentru Europa Liberă, Crin Antonescu.

Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat că fostul lider al PNL Crin Antonescu este o variantă bună pentru a candida la alegerile prezidenţiale din partea PSD-PNL.

„Cred că este o variantă bună. Are multă experienţă politică, este, din punctul meu de vedere, unul dintre cei mai performanţi oameni politici. (...) Este greu să spui care este cea mai bună soluţie. Aceasta, cu siguranţă, va fi exprimată prin votul cetăţenilor. Ceea ce votează românii este lucrul cel mai bun, pentru că, într-o democraţie reală, trebuie să respectăm votul românilor", a spus Gabriela Firea.

Potrivit surselor Antena 3 CNN, cel mai probabil, Marcel Ciolacu va fi premier și există acordul ca, dacă Crin Antonescu va câștiga prezidențialele, acesta să nu ceară schimbarea lui.

Negocierile dintre PSD, PNL și UDMR au dus la stabilirea componenței Guvernului Ciolacu 2, care va include 6 ministere din partea PNL, 8 ministere din partea PSD, care la Justiție îl va avea pe Radu Marinescu și 2 ministere din partea UDMR, care au obținut portofoliile Finanțe și Dezvoltare..

Viitorul guvern va avea trei vicepremieri, câte unul de la fiecare partid: Marian Neacșu (PSD), Cătălin Predoiu (PNL), Cseke Attila (UDMR).

Președintele Klaus Iohannis a declarat, duminică, după discuțiile cu liderii PSD, PNL și UMR, că „aceste negocieri continuă” și că speră să fie în situația „să facă o desemnare pentru poziția de prim-ministru”, după votarea Președinților celor două Camere.

×
x close