Europarlamentar spaniol: „Problema locuințelor este una majoră în Uniunea Europeană”
Publicat acum 1 ora si 32 minute
Prăbușirea rapidă și volatilizarea efectivă a regimului Assad în mai puțin de câteva zile creează o realitate radical diferită pentru Siria la sfârșit de 2024. Războiul Civil Sirian, care a durat vreme de 13 ani dureroși, a fost încheiat rapid după o ofensivă de câteva săptămâni. La conducerea acestui efort s-a aflat gruparea cunoscută cu numele de HTS (Hayat Tahrir al-Sham), o organizație aflată pe listele cu teroriști ale Occidentului și creată după un conflict între liderul său cu conducerea Al-Qaeda.
Pe 27 noiembrie, HTS a lansat o ofensivă surpriză din Idlib, ținta fiind orașul Alep, unul dintre cele mai importante din Siria. Doar două zile mai târziu, insurgenții au pătruns în oraș și l-au ocupat, dând prima lovitură fatală regimului Assad.
Joia trecută, HTS a preluat controlul asupra Homs, un centrul industrial și un oraș foarte semnificativ pentru revolta siriană din 2011. După încă două zile, trupele rebele se aflau deja la marginile capitalei Damasc, în luptă cu trupele regimului.
Acum, la 24 de ore, Damasc este deja în mâinile rebelilor HTS, iar Bashar al-Assad a fugit în Rusia.
Șocant pentru observatorii internaționali, dar și pentru sirieni, a fost căderea rapidă, aproape peste noapte, a regimului de la Dasmasc care condusese țara vreme de 53 de ani și care rezistase de-a lungul unui război civil de 13 ani.
Siria a fost condusă de familia al-Assad de la venirea la putere a lui Hafez al-Assad (tatăl dictatorului fugar actual) în 1971. Hafez al-Assad a murit în 2000, iar puterea a fost preluată de al doilea fiu al său, Bashar.
Assad s-a ținut cu dinții de putere vreme de 13 ani, în ciuda luptelor dure și a comis nenumărate atrocități împotriva propriului popor de-a lungul acestui lung conflict.
Războiul Civil Sirian, de la revolta din 2011 până la căderea lui Assad
Războiul Civil Sirian a reprezentat, vreme de 13 ani de zile, un spațiu de manifestare a conflictului și tensiunilor globale între coaliția occidentală condusă de SUA și o axă tot mai vizibilă a dictaturilor, ai cărei principali reprezentanți în acest conflict au fost Rusia și Iranul.
În 2011, când a erupt conflictul, el a adus imediat aminte de tensiunile care dominau globul în perioada Războiului Rece. În 2014, Barack Obama, pe atunci președintele SUA, și Recep Erdogan au agreat un acord pentru a antrena și a echipa opoziția siriană moderată în lupta sa cu regimul Assad și cu ISIS, pe atunci la începutul ascensiunii sale.
Situația Războiului Civil din Siria în martie 2013. Hartă: Adrian Dumitru/Antena 3 CNN
Totuși, după ce au cheltuit 500 de milioane de dolari pentru această cauză fără să vadă vreun rezultat pozitiv palpabil, autoritățile americane și-au pierdut încrederea în șansele opoziției democratice și moderate din Siria.
Decizia ulterioară a lui Obama de a închide programul a afectat și relațiile dintre Turcia și SUA, guvernul lui Erdogan fiind iritat inclusiv de sprijinul american pentru milițiile kurde din Orientul Mijlociu.
În condițiile în care așa-zișii „rebeli moderați” au eșuat în a obține progrese semnificative împotriva ISIS, SUA a continuat să furnizeze armament și informații pentru milițiile kurde, redenumite, între timp Forțele Democratice Siriene (SDF), într-o încercare de a schimba abordarea turcilor față de ele.
Situația Războiului Civil din Siria în august 2016. Hartă: Adrian Dumitru/Antena 3 CNN
Situația Războiului Civil din Siria în noiembrie 2024, chiar înainte de ofensiva HTS în care au fost capturate pe rând Alep, Homs și Damasc. Hartă: Adrian Dumitru/Antena 3 CNN
Turcia a continuat să numească milițiile kurde „organizații teroriste”. Ulterior, armata turcă a făcut mai multe incursiuni în Siria împotriva SDF. Totuși, SDF s-a dovedit instrumental în eliminarea ISIS, iar pe harta Războiului Civil Sirian s-au evidențiat trei organizații – în primul rând, pe lângă regiunile controlate efectiv de Turcia în Nord, SDF a controlat nord-estul țării; în al doilea rând, rebelii care pierduseră sprijinul american dar îl păstraseră pe cel turc au continuat să controleze Idlib și zonele adiacente; în al treilea rând, în sudul țării, regimul Assad care a menținut controlul asupra capitalei Damasc și asupra orașelor-port Latakia și Tartus.
Rusia și Iran au susținut în forță regimul Assad de-a lungul a mare parte din conflict, furnizând forțe de luptă dar și asistență cu lovituri aeriene, motiv pentru care dictatorul sirian a reușit să-și mențină puterea. Când sprijinul Rusiei și Iranului a început să se clatine, din cauza problemelor celor două regimuri – războiul din Ucraina pentru Rusia și loviturile israeliene pentru Iran – și regimul Assad și-a arătat slăbiciunea reală.
Cine pierde din prăbușirea regimului Assad
Unul dintre factorii cheie pentru prăbușirea rapidă a regimului Assad se găsește în afara țării, mult mai la nord, în Ucraina, scrie Euronews.
Rusia duce, de trei ani de zile, un război brutal de agresiune împotriva Ucrainei, un conflict pe care regimul de la Kremlin îl vede ca fiind crucial pentru interesele sale pe termen lung.
Asta înseamnă că dictatorul rus s-a văzut în situația de a nu-i putea oferi lui Assad ajutorul disperat de care acesta avea nevoie pentru a rămâne la putere.
În condițiile în care și regiunea de coastă a Siriei, acolo unde se află și baza rusească din Tartus, a căzut sub controlul rebelilor, rămâne de văzut cât de multă influență va mai avea Kremlinul asupra noului regim politic de la Damasc. Rusia a investit vreme de decenii întregi în efortul său de influențare a Siriei pentru a menține această țară în orbita sa.
Agenția oficială rusească Tass a scris, luni, că forțele opoziției siriene nu intenționează să atace baza de la Tartus, și că operațiunile regimului de la Kremlin continuă în Siria ca și până acum.
Celălalt susținător al regimului defunct al lui Bashar al-Assad, Iranul, a fost și el incapabil să ofere o mână de ajutor dictatorului sirian, ca urmare a implicării sale în multiple conflicte în toată regiunea, inclusiv ca susținător al Hezbollah și a altor grupări șiite în Irak și Yemen.
În plus, războiul Israelului împotriva Hamas i-a slăbit semnificativ capacitățile regimului iranian. Căderea lui Assad reprezintă lovitură dură dată așa-zisei „axe a rezistenței”, o formulă informală a Iranului pentru contracararea influenței Occidentale în Orientul Mijlociu.
Toate fiind puse, este ușor de asumat că principalii pierzători, pe lângă Assad, din toată această situație sunt Rusia și Iran.
Cine sunt beneficiarii
Între timp, prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a părut bucuros de deznodământul războiului de peste graniță într-un clip video publicat la puțin timp după anunțul fugii lui Assad de la Damasc.
El a spus că prăbușirea regimului sirian este „o consecință directă a acțiunilor Israelului în regiune” și a lăudat poporul sirian pentru faptul că a scăpat de dictator.
Prăbușirea regimului Assad ar putea să se dovedească benefică pentru Israel și pentru conflictele în care este țara implicată în acest moment, împotriva interpușilor Iranului. Pare și că Israelul preferă o grupare islamistă sunită radicală la conducerea Siriei.
Pe de altă parte, gruparea HTS care a preluat puterea în Siria este, de fapt, o grupare veche cu nume nou – fosta Jabhat al-Nusra, o organizație afiliată Al Qaeda, cunoscută pentru opoziția sa dură față de existența statului Israel.
Turcia, pe de altă parte, este unul dintre câștigătorii clari din schimbarea de regim de la Damasc. Deși guvernul de la Ankara consideră, cel puțin pe hârtie, că HTS e o grupare teroristă, declarațiile lui Erdogan și ale miniștrilor săi sugerează că guvernul turc e mulțumit de căderea lui Assad și de venirea la putere a acestei grupări.
Poziționarea Turciei, fermă anti-Assad până în ultimele șase luni, când, crezând că dictatorul sirian va fi victorios, guvernul de la Ankara a încercat o reconciliere timidă, ar putea să fie benefică în construirea unor relații vitoare cu noua Sirie.
În ce privește SUA, rămâne neclar dacă americanii vor avea de câștigat sau de pierdut din nou realitate din Orientul Mijlociu.
De principiu, pare că o influență în scădere a Rusiei în Siria ar fi o chestiune benefică pentru SUA, însă o problemă ar putea fi că Israelul s-ar putea confrunta cu o ostilitate reînnoită din partea HTS, mai ales după ce Netanyahu s-a grăbit să denunțe acordul cu Siria, din 1974, și a ocupat noi teritorii în Înălțimile Golan după ce trupele regimului Assad și-au abandonat pozițiile.