Forțele armatei israeliene au atacat și preluat controlul asupra unei zone demilitarizate din regiunea Înălțimilor Golan, un loc încă aflat, anterior, sub controlul Siriei lui Assad. Restul regiunii se afla deja sub control israelian. Israelul susține, conform The Guardian, că în zonă se aflau depozite de armament și muniție.
Ministrul israelian de externe, Gideon Saar, a declarat că bombardamentele IDF au avut ca scop să prevină căderea armamentului în mâinile celor care ar fi vrut să facă rău Israelului și cetățenilor săi.
„De aceea am atacat sistemele de arme strategice, de exemplu, ce a mai rămas din stocurile de arme chimice, rachete cu rază lungă și alte feluri de rachete, astfel încât ele să nu cadă în mâiniel extremiștilor”.
Se crede că Assad încă avea stocuri mari de arme chimice.
Desfășurarea de trupe a Israelului în Siria a fost văzută imediat ca îngrijorătoare de sirieni și de alții, existând temerea că Israelul va dori să ocupe permanent sau să anexeze zona ocupată. Iordania, care se află la graniță cu Înălțimile Golan și este un partener-cheie al Israelului în regiune, a descris operațiunea IDF drept o încălcare a dreptului internațional.
„Condamnăm faptul că Israelul a intrat pe teritoriu sirian și că a preluat controlul zonei-tampon”, a declarat ministrul de externe al țării, Ayman Safadi.
Prezență israeliană în Siria pentru prima oară în ultimii 50 de ani
Surse din armata siriană au declarat că, peste noapte, Israelul a lovit un convoi de 150 de vehicule blindate aparținând Hezbollah, pe o rută cunoscută pentru transporturile frecvente de armament și muniție între Siria și Liban.
Un ONG britanic, Syrian Observatory for Human Rights, a transmis că Israelul a țintit și alte zone de coastă și din sudul Siriei, cu o noapte în urmă – imagini verificate din aeroportul militar Mezzeh, la marginea capitalei Damasc, au arătat mai multe elicoptere și avioane cu reacție distruse.
De când a fost declanșat Războiul Civil Sirian, în 2011, Israelul a bombardat de sute de ori în această țară, țintind, în general, armata regimului Assad și grupări afiliate Iranului. Israelul transmite rareori informații directe despre acțiunile sale în Siria, însă a spus în mod repetat că nu va permite ca Iranul să devină un jucător important în Siria.
De la atacul teroriștilor Hamas din 7 octombrie 2023, Israelul a dus un război pe două fronturi – în Gaza împotriva Hamas, și în sudul Libanului împotriva Hezbollah, ambele fiind interpuși ai Iranului. De atunci, IDF a reușit să decimeze ambele grupări, însă surse din comunitatea de informații israeliene au declarat, luni, că nu se așteptau la evoluțiile dramatice din Siria pe parcursul ultimelor două săptămâni.
Israelul pare că ia în considerare inclusiv ideea deschiderii negocierilor cu noul regim de la Damasc.
Duminică, Israelul și-a consolidat apărarea aeriană în teritoriul pe care îl controlează în Înălțimile Golan și și-a transferat trupe terestre pe teritoriu sirian pentru prima oară în ultimii 50 de ani.
Soldații IDF au preluat pozițiile armatei siriene pe Muntele Hermon în provincia Quneitra după ce soldații lui Assad și-au abandonat postul pe parcursul zilei de sâmbătă. IDF a mai anunțat că a dat ordin pentru deschiderea focului de descurajare în cazul se va încerca depășirea graniței, iar locuitori ai cinci sate din Siria au primit ordin de a rămâne izolați în case până la noi ordine.
Motivația lui Netanyahu
Mare parte din regiunea Înălțimilor Golan a fost ocupată de Israel din 1967. În 1981, Israelul a anexat complet regiunea, o decizia care a rămas fără recunoaștere internațională până în ziua de azi. SUA, în primul mandat al lui Trump, au recunoscut anexarea.
Vorbind dintr-o zonă neprecizată din regiunea Golan, duminică, premierul Benjamin Netanyahu a anunțat că a ordonat desfășurarea IDF în zona-tampon siriană, demilitarizată din 1974, la finalul războiului de Iom Kipur.
Într-un discurs în limba engleză, Netanyahu a descris decizia drept „un pas temporar și limitat” ca răspuns la evenimentele dramatice din Siria, care au culminat cu fuga lui Assad și prăbușirea rapidă a regimului său.
„Acest acord a căzut. Soldații sirieni și-au abandonat pozițiile. Nu vom permite forțelor ostile să se desfășoare la granița noastră”, a spus Netanyahu, referindu-se la pactul din 1974.