Mircea Badea, realizatorul emisiuni În gura presei, de la Antena 3 CNN, a dezvăluit ce notă a luat la Bacalaureat şi de ce, în contextul alegerilor prezidențiale 2024, aceste rezultate nu mai contează, în vremurile pe care le trăim acum. Declarația vine în contextul în care în spaţiul public românii au manifestat un interes crescut faţă de rezultatele școlare ale candidaților intraţi în cursa pentru Cotroceni. Astfel, Mircea Badea a subliniat că de interes acum, în opinia sa, ar fi ce spune, ce face, cum vorbeşte şi cum acționează, în zilele noastre, un candidat la președinție.
„De ce nu mă interesează asta deloc. Adică ce notă a luat la BAC Ciolacu, Simion... În primul rând, că a fost demult. Eu am luat la BAC, ţin minte că n-am cum să uit nota, nu că mi s-ar părea importantă, mă doare în cot, dar n-am cum să uit că e 8,99.
La mine se dădeau multe la Bacalaureat. De asta spun, în ce perioadă, în ce an, unde, eheee... Bacalaureatul a suferit multe. De aia, o notă la BAC azi nu e deloc echivalentă cu notă la BAC acum 40 de ani, de exemplu. Deloc! Deci, oricum subiectul este derizoriu, idiot, inept, speficic nouă, mă rog, societății acesteia absolut inteligente, deștepte și preocupate clar de lucruri esențiale.
Deci eu am luat la BAC 8,99, d-aia n-ai cum să uiți. Pentru că am luat 10 la matematică, aproape 10 la română scris, 10 la română oral, 10 la sport, că am dat și la sport, vă dați seama. Şi la filozofie am dat BAC-ul, că dădeam la multe materii. Am vrut la filozofie, vă dați seama. Citeam mult și de aia eram și preocupat și de asta. Și am luat 7 în scris (n.r la filozofie) Şi eu am zis: cum să iau 7 și am făcut contestație. Şi a venit contestația. Am luat 6. Dacă luam mai puțin de șase nu luam BAC-ul. Şi media aritmetica: 8,99. Bun. E important cât am luat la BAC? Absolut deloc", a povestit Mircea Badea.
„Am fost doar la examene. Le-am luat pe toate, fără să învăț deloc"
În continuare, el a relatat perioada de după Bacalaureat, cum reușea să treacă de examene, chiar dacă nu învăţa şi nici nu frecventa cursurile.
„După aia am dat la matematică, am dat fără să învăț deloc pentru că nu era necesar. Am intrat fluierând. De aia am dat la matematică, din comoditate. Deci știam că o să intru fără să învăț și numai, eram sătul și de învățat și nu aveam chef deloc să învăț. M-am dus doar la examen.
În primul an de facultate, la matematică nici nu am trecut pe acolo. N-am fost la cursuri... deloc. Am fost doar la examene. Le-am luat pe toate, fără să învăț deloc. Atât de bun eram la matematică, că veneam de la liceul de informatică. Liceul matematică-fizică numărul unu. Eram în clasă cu Șerban Nacu, olimpic internațional la matematică.
Nici n-am luat note grozave în primul an, că nici n-am învățat. N-am trecut pe acolo, n-am învățat, nici nu știam ce examen e. Mă duceam direct la examen. Bună ziua, bună ziua, ce examen e ăsta? Ia să vedem subiectele și făceam și gata", a mai povestit Mircea Badea.
„M-am transferat la ASE, pentru că trebuia să muncesc... că muream de foame"
De asemenea, realizatorul de emisiuni a povestit şi cum a îmbinat facultatea şi jobul la TV, subliniind în final că o persoană ar trebui evaluată sau judecată prin prisma prestațiilor publice din prezent.
„M-am transferat după aia la ASE, pentru că trebuia să muncesc. Nu exista fără frecvență. M-am transferat de la Universitatea București - Facultatea de Matematică la ASE că trebuia să muncesc pentru că muream de foame. Am dat 25 de examene de diferență într-o singură lună, având și matinal cu doamna Teo (n.r Teo Trandafir). 25 de examene ca să mă transfer la ASE, la cibernetică, la fără frecvență.
Astăzi, emisiunea În Gura presei, realizată de Mircea Badea, la Antena 3 CNN, împlinește 20 de ani
„Deci are vreo importanță asta? Nu, absolut nu, zero relevanță. De ce? Sunt la televizor. Din 2004, din data 13- 14 septembrie facem emisiunea asta, la măsuță. Deci în seara asta se împlinesc 20 de ani de emisiune. Deci de 20 de ani fac emisiunea asta. Nu mai zic că înainte am peste 10 ani și înainte de asta (n.r emisiunea În gura presei) că am fost la televizor. Așa că, lumea te poate judeca prin prisma prestațiilor publice. Ce notă am luat eu la BAC acu' dracu 30 de ani? Dar ce notă ai luat în anul 2 la matematică, în anul 4 la cibernetică?
Băi, prieteni, am înnebunit? Suntem bine cu capul? Prostie absolută. Uite, Ciolacu e prim-ministru de 2 ani. Dacă ar veni acum un băiat și-ar zice bună ziua, votați-mă. Dar cine ești tu? Giugiu Bibi... dar nu te știm. Ce ai făcut? Atunci, da, zici: ia zi, frățioare ce ai făcut? Păi, uite, am făcut, aia, am făcut aia, am făcut facultatea cutare, am făcut...Ok, bun, că nu te cunoaștem.
Dar pe Ciolacu îl poți evalua, că-i dracu prim-ministru de 2 ani! Mi se mai pare relevantă nota de BAC a lui Ciolacu, când el e prim-ministru de 2 ani? Pe bune?
Nu știu, pe domnul Ciucă... Am înțeles, a condus trupe pe front, în străinezia. A luat de la americani cea mai înaltă distincție militară de se poate acorda unuia de la americani. Adică? Dar cât ați luat la BAC? Nu era șef de promoție la Academia Militară? Păi nu, dar a plagiat în teza de doctorat... Păi, măi, oamenilor, haideți pe bune? E derizoriu, subiectul e derizoriu!
La Geoană... păi mai stau acuma să... dar ce facultate a făcut Geoana acum 45 de ani? A, nici nu știam că a făcut Politehnică? Ok, a făcut politehnică și a făcut și drept? Parcă așa, a făcut și drept? Ok, bine. Păi, nu-l știu pe Geoană de atâția amar de ani? Mai stau acuma să-l evaluez, după ce făcea el acum 40 de ani? Şi lista, la fel, poate continua. Poate să vină, nu știu... vine Simion și habar n-aveam că a făcut Gheorghe Lazăr. Ok, un liceu foarte tare. Dar eu stau, bă, deci Simion e tare că a făcut Lazăr și a luat 9 nu știu cât la Bacalaureat.
Eu mă uit ce face, cum vorbește, mă uit ce are în cap, mă uit cum acționează în zilele noastre, în spațiul public. Mai stau să-l evaluez după cum era la liceu Simion? Doamne ferește! Niște tâmpenii absolute", a conchis Mircea Badea care a analizat apoi şi prestațiile candidaților în campania electorală.
„Între noi fie vorba... discuțiile și prestațiile, deocamdată, în spațiul public, în opinia mea, sunt derizorii, absolut derizorii, din punct de vedere intelectual. Mă doare în cot și de doctorate, și de Bacalaureate, și de plagiate dacă or fi... mă doare în cot. Nicio relevanță. Discuțiile, prestațiile în spațiu public în zilele noastre, în campania electorală, deocamdată, din punct de vedere, nu pot să zic intelectual, mental, sunt derizorii. Zici că mă uit la ăla cu samsetul. Bă, cam ăsta e nivelul, tăticule. În momentul ăsta, tătuțule, ăsta e nivelul. Bun. Poate că, la un moment, dat nivelul se mai ridică. Deocamdată nu există. De la ostropel de pui la covrigi nu, nu", a spus Mircea Badea.