Partidul Național Liberal (PNL) este unul din principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
PNL a fost înființat sub acest nume la 24 mai 1875. Din cele 87 de guverne ale României, 30 au fost conduse de premieri liberali.
De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
PNL este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.
În prezent, președintele PNL este
Ludovic Orban.
Eşti pe pagina 65 din 79 a ultimelor ştiri despre PNL publicate pe Antena 3.