Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că premierul Victor Ponta a fost prezentat, în ultima perioadă, ca un "căpcăun naţionalizator", "mâncător de proprietare", el arătând că s-a exagerat în prezentarea intenţiilor prim-ministrului cu privire la confiscarea proprietăţilor ilicite.
Întrebat dacă liberalii sunt de acord cu confiscarea averilor ilicite, Antonescu a precizat: "Eu vreau să spun din capul locului că s-a exagerat, cred, şi declaraţia şi, categoric, s-au exagerat şi intenţiile premierului, care a fost prezentat aşa, în ultimele zile, ca un fel de căpcăun naţionalizator, mâncător de proprietate. Nu e cazul. Cunosc foarte bine convingerile lui Victor Ponta în această privinţă".
Antonescu a precizat că Ponta a făcut referire doar la posibilitatea, care există şi în alte ţări, ca în cazuri extrem de grave, de fraudă, de infracţiuni sau de încălcări extrem de grave de lege care implică şi astfel de aspecte să se examineze variante de confiscare.
"E numai o direcţie de discuţie pe care o vom avea, vom vedea ce se întâmplă, cunoaşteţi foarte bine poziţia PNL în apărarea proprietăţii. Nu a fost niciodată confundată această poziţie cu apărarea cu orice preţ a unor bunuri acumulate în mod ilegal în detrimentul altora sau prin încălcarea legii. Deci nu e niciun fel de motiv de coliziune", a spus Antonescu, conform
Mediafax.
El a arătat că în USL vor fi purtat aceste discuţii pentru a se găsi cel mai bune nunaţe politice şi juridice, el dând asigurări că textul actual al Constituţiei, referitor la proprietate, nu va avea de suferit.
"Vom acea aceste discuţii, vom găsi cele mai bune nuanţe politice şi juridice şi în nicun caz proprietatea, aşa cum este ea consfinţită şi apărară în actualul text al Constituţiei, nu va avea de suferit", a spus Antonescu.
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că nu i s-ar părea excesiv ca în anumite situaţii să fie confiscate maşinile şi motocicletele, ca sancţiune pentru abateri rutiere grave.
De asemenea, premierul Victor Ponta declara pentru "Gândul" că va propune la revizuirea Constituţiei o modificare a articolului 44 privind dreptul de proprietate, astfel încât averile obţinute ilegal să fie confiscate, iar exproprierile de "interes strategic" să poată fi făcute mai uşor.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că nu este de acord cu "nicio confiscare, cu niciun fel de propunere" când este vorba despre proprietate, adăugând că ideea confiscării maşinilor nu este soluţia "pentru a rezolva problema vitezomanilor, care este o problemă reală".
Vicepreşedintele politic al UDMR Laszlo Borbely a declarat, vineri, referitor la confiscarea averilor ilicite, că trebuie avut grijă, proprietatea fiind "sfântă", şi că trebuie găsit "un echilibru" astfel încât cei care aduc acuzaţii în acest sens să demonstreze vinovăţia, şi nu cel acuzat.