Ministrul mediului, Rovana Plumb, a declarat, sâmbătă, la Târgovişte, că ''nu este cazul ca USL să se împiedice de Sorin Roşca Stănescu'', adăugând că, din punctul său de vedere, acesta a fost ''incorect'' făcând anumite declaraţii despre premierul Victor Ponta.
''Din punctul meu de vedere pot spune că Sorin Roşca Stănescu a fost total incorect făcând acele afirmaţii faţă de premierul Victor Ponta şi, indiferent ce simţi, ce gândeşti, nu ai dreptul, în momentul în care nu ai viziune, să spui ceea ce Sorin Roşca Stănescu a spus despre premierul Victor Ponta'', a precizat Rovana Plumb, într-o conferinţă de presă, conform Agerpres.
Întrebată despre posibilitatea ca Sorin Roşca Stănescu să fie exclus din PNL, Rovana Plumb a spus că este decizia liberalilor.
''Este decizia pe care o va lua PNL. Sorin Roşca Stănescu este senator de Dâmboviţa şi nu o să mă vedeţi niciodată că vizavi de colegii cu care am muncit în campanie voi spune ceva. Nu e cazul ca USL să se împiedice de Sorin Roşca Stănescu'', a declarat Rovana Plumb.
Acesta a vorbit şi despre revizuirea protocolului USL.
''Desigur, aşa cum a declarat şi preşedintele PSD, Victor Ponta, sigur că, în momentul în care progresezi, în alianţă este nevoie de câteva repere de care trebuie să te legi pentru că intri într-un joc care este supus unor anumite reguli. Era nevoie de o revizuire astfel încât să stabilim criteriile clare, necesare pentru a continua această alianţă care cu siguranţă va fi o Uniune stabilă, solidară, pentru că trebuie să ne respectăm angajamentele pe care ni le-am asumat ca uniune social liberală şi pentru care am primit votul românilor, inclusiv în decembrie anul trecut'', a mai spus Rovana Plumb.
Ministrul Mediului, Rovana Plumb, deputat în Colegiul 2 Pucioasa, Dâmboviţa, s-a întâlnit, sâmbătă, cu primarii din colegiu cu care a vorbit despre problemele din comunitate, investiţii pe programe de mediu, managementul deşeurilor, decontaminarea unei zone unde a funcţionat o fabrică chimică, dar şi dezvoltarea economică a localităţilor colegiului şi despre locurile de muncă.