Corespondenţă Antena 3 CNN de pe frontul din Ucraina. "A fost o noapte foarte grea pentru ucraineni"02 Sep
"Ești fata pe care nu am văzut-o niciodată tristă. Ești un model de om!". Povestea tinerei orfane care a reușit să-și cumpere locuință06 Noi
”Orice copil are o șansă” Povestea impresionantă a lui Andrei, tânărul crescut în orfelinat, care a reuşit să absolve Academia de Poliție30 Iul
Apelul disperat al unei românce din Italia, abandonată la 3 ani într-un orfelinat din Bucureşti15 Sep
"Atunci am învățat să plâng în tăcere". Părăsită de mamă la orfelinat, acum e purtătoare de cuvânt a Protecției Copilului Argeș01 Iul
Un copil de 11 ani de la orfelinat, lăsat în chinuri 14 ore cu o fractură, de asistenţii sociali22 Apr
Povestea lui Ionel, directorul de școală care a supraviețuit orfelinatului groazei: "Când am întâlnit-o, mama fost ca un zid"26 Ian
Vedetă de la noi amintiri cutremurătoare de la orfelinat: ”M-a târât până acolo, deși tot drumul am implorat-o, urlând, să nu mă ducă”08 Noi
Moment emoţionant în direct! Anastasia Soare, cu lacrimi în ochi vorbind despre orfelinatul de copii pe care îl ajută07 Oct
Alina era necăsătorită și ani întregi s-a luptat ca să poate să adopte un copil. Într-o zi, directoarea orfelinatului îi vizita pe micuți, când a dat peste ceva incredibil. Atunci a înțeles totul. Ce a urmat este uluitor31 Mar
A crescut la o casă de copii, iar acum a ajuns directorul uneia dintre ele. Povestea impresionantă a lui Mihai Ghebrea22 Ian
Eroul Zilei. Codin Maticiuc este tată pentru sute de copii: ”Orfelinatul pe care îl avem este sufletul mamei mele”08 Dec
O reţea de pedofilie a fost destructurată la Sankt Petersburg. Cinci persoane au abuzat sexual minori timp de ani de zile26 Apr
A fugit de acasă de teamă să nu ajungă la orfelinat. E îngrozitor ce s-a întâmplat cu o fetiță din Gorj, după dispariție12 Apr
Moartea celor doi adolescenţi din orfelinat a stârnit revolta orfanilor. Nu mai ţin cont de pedepse 10 Dec
A fost abandonată la orfelinat când avea 4 ani, iar acum vrea să îşi îmbrăţişeze mama. O româncă din America îşi caută părinţii17 Sep
Realitatea lagărelor de copii din România. Aproape 1.500 de copii instituţionalizaţi au murit în orfelinate, în ultimii 4 ani10 Dec
Dovada că nimic nu este întâmplător în viaţă. Plecate în aceeaşi zi dintr-un orfelinat din România, s-au regăsit 18 ani mai târziu, în SUA24 Oct
Abandonaţi în orfelinatele groazei, astăzi oameni de succes: O să mor în România, nu sunt american21 Mai
O minoră din Vaslui a fost abuzată sexual de soţul directoarei de la orfelinatul în care locuia09 Mar
Ultima orfană care a plecat din România. "Nu ştiam cum e să fii iubit. Ne doream din tot sufletul ca cineva să ne mângâie, să ne vorbească"05 Oct
Reţea de trafic de minori, destructurată la Braşov. Un medic, acuzat de acte sexuale cu 2 băieţi aflaţi sub tratament09 Apr
Un milion de euro, daune morale pentru că a fost despărţit de mamă la naştere, fiind declarat decedat17 Sep
De ce şi-a abandonat bunica nepoţii la orfelinat şi cum ar fi fost România cu Geoană preşedinte, în această seară la „Sinteza zilei”08 Sep
Copii răpiţi dintr-un orfelinat din Râmnicu Vâlcea, găsiţi în Italia. Răpitorii au fost reţinuţi de poliţie10 Noi