Papa Francisc a declarat, vineri, în timpul unei conferințe de presă în avionul papal, că atât politicile anti-migranți ale fostului președinte Donald Trump și sprijinul vicepreședintelui Kamala Harris pentru drepturile la avort sunt „împotriva vieții.” Astfel, în contextul alegerilor prezidențiale 2024 din SUA, suveranul pontif a dat de înțeles americanilor să aleagă „răul cel mai mic". Declarația vine în contextul în care, la alegerile din 2016, Trump a spus că, în opinia sa „nu este creștin”, iar în această campanie a promis că va opri imigrația ilegală și va expulza milioane de imigranți deja aflați în SUA dacă va fi reales ca președinte. De cealaltă parte, Harris a promis că va semna orice legislație adoptată de Congres pentru a restabili dreptul constituțional la avort, care a fost anulat de Curtea Supremă în 2022, scrie CNN.
„Trebuie să alegi răul cel mai mic. Cine este răul cel mai mic? Acea doamnă sau acel domn? Nu știu”, a spus Francisc în timpul unei conferințe de presă în avionul papal, referindu-se la Harris și Trump. „Fiecare, cu propria conștiință, trebuie să se gândească la asta și să facă alegerea.”
„Fie că este cel care alungă migranții, fie cel care ucide copii”, a spus Papa. „Amândoi sunt împotriva vieții”, a mai spus suveranul pontif.
Francisc, care a fost mai vocal în legătură cu politica decât predecesorii săi și a acționat pentru a face Biserica Catolică mai deschisă, a subliniat de-a lungul anilor că problema avortului nu poate fi izolată de alte preocupări privind drepturile omului, precum imigrația.
Deși Francisc menține poziția oficială a bisericii, conform căreia avortul este un păcat grav, și a criticat-o vineri pe Harris pentru sprijinirea drepturilor reproductive, el a criticat și politicile de imigrație ale lui Trump, numindu-le „rele.”
„Să trimiți migranții departe, să îi lași oriunde vrei, să îi lași... este ceva teribil, acolo este rău. Să trimiți departe un copil din pântecele mamei este o asasinare, pentru că acolo este viață. Trebuie să vorbim clar despre aceste lucruri,” a spus Papa Francisc liderul a aproximativ 1,4 miliarde de catolici la nivel global, este de obicei atent în privința alegerilor politice naționale, şi critică frecvent avortul, care este interzis de învățătura catolică, în termeni duri.