Victor-Viorel Ponta (n. 20 septembrie 1972, București, România) este un om politic român. Este în prezent co-fondator și președinte al Partidului
PRO România, alături de Daniel Constantin.
Victor Ponta a deținut funcția de prim-ministru al României din 7 mai 2012 până la demisia sa în 4 noiembrie 2015. Victor Ponta a fost președinte al Partidul Social Democrat (
PSD) din 2010 până în 2015 și deputat de Gorj.
A fost copreședinte al Uniunii Social-Liberale, alături de liberalul Crin Antonescu. A intrat în politică în 2001 la invitația lui Adrian Năstase, căruia i-a fost asistent la catedra de Drept Internațional Public. Adrian Năstase i-a remarcat curajul politic și i-a propus un rol în Guvernul României: șef al Corpului de Control al Guvernului. Tot Adrian Năstase i-a fost și coordonator al lucrării de doctorat, terminată în 2003.
În noiembrie 2003 a fost ales președinte al Tineretului Social Democrat, funcție pe care a ocupat-o până pe 18 noiembrie 2006. În iulie 2003 a devenit vicepreședinte al Partidului Social Democrat (PSD). A îndeplinit această funcție până în 10 iulie 2004, când a avut loc o restructurare în PSD, prin suspendarea delegației permanente și înființarea unui Birou Coordonator. Cu acest prilej, Adrian Năstase a declarat că activitatea lui Ponta de finalizare a negocierilor de integrare este foarte importantă.
Pe 10 decembrie 2006, la congresul PSD, a fost reales vicepreședinte al acestui partid. În februarie 2010, Victor Ponta a candidat la președinția Partidului Social Democrat, cu un mesaj de înnoire, dinamizare și regăsire a identității social-democrate a partidului și a fost ales noul lider al formațiunii. Ponta a aliniat PSD la Alianța de Centru-Dreapta (ACD), compusă din Partidul Național Liberal (
PNL) și Partidul Conservator (PC), din reuniunea celor trei formațiuni rezultând Uniunea Social-Liberală (USL).
Mai apoi, a semnat o alianță cu Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR), partid desprins din PSD, intitulată Alianța de Centru-Stânga (ACS). În august 2012, a fost ales vicepreședinte al Internaționalei Socialiste, în cadrul congresului care a avut loc la Cape Town. În 2015 a demisionat din funcția de președinte al Partidului Social Democrat, în urma anchetei DNA pornite în dosarul Turceni-Rovinari, dosar în care, ulterior, în mai 2018, soluția primită a fost de achitare în primă instanță.
Eşti pe pagina 18 din 143 a ultimelor ştiri despre Victor Ponta publicate pe Antena 3.