Familia care a murit joi în accidentul din Suceava venise în România pentru a-şi petrece sărbătorile alături de cei dragi. Cei doi soţi şi fetiţa lor locuiau în Germania de mai mulţi ani. Joi se îndreptau spre Iaşi, pentru a-şi petrece Revelionul cu familia bărbatului. Apropiaţilor nu le vine să creadă că o familie a dispărut într-o secundă şi spun că durerea e uriaşă.
Camerele de supraveghere din zonă au surprins momentul în care şoferul mașinii pierde controlul volanului şi intră într-o cisternă care circula regulamentar. Maşina a luat foc imediat, fără ca cei trei pasageri să aibă vreo şansă de supravieţuire. În maşină era o familie, doi soţi şi fetiţa lor de patru ani, veniţi în ţară pentru a-şi petrece sărbătorile.
-„N-am cuvinte să exprim la așa o nenorocire. S-a dus o familie întreagă într-o secundă.”
-„Au fost cu colinda pe la mine cu copila, cu îngerașul ăla mic.”
Cei doi soţi şi fetiţa lor veniseră în ţară înainte de Crăciun. Locuiau în Germania de câţiva ani.
-„Am înțeles că avea o afacere, service auto prin Germania.”
Petrecuseră Crăciunul la familia femeii şi în momentul accidentului se îndreptau spre Iaşi.
Preot: „Vestea aceasta că acești tineri au murit în acest accident tragic e o durere pentru familie, pentru societate, pentru noi toți, pentru că, iată, o familie întreagă a trecut la cele veșnice. Întâmplarea face că eu m-am întâlnit cu această familie cu două zile înainte de tragedie. Deci fiica a venit la mamă cu ginerele și fetița. Ne-am întâlnit, am stat de vorbă, aflând de la ei că vor să meargă la părinții băiatului.”
Oamenilor din zonă nu le vine să creadă că o familie a dispărut într-o secundă şi spun că durerea e uriaşă.