Patriarhul Daniel (Preafericitul Părinte Daniel, pe numele de mirean Dan Ilie Ciobotea) este actualul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. A fost ales de către Colegiul Electoral Bisericesc la data de 12 septembrie 2007, fiind înscăunat în această demnitate la 30 septembrie 2007.
Patriarhul Daniel s-a născut la data de 22 iulie 1951, în satul Dobrești din comuna Bara (județul Timiș), ca al treilea copil în familia învățătorului Alexie și Stela Ciobotea. A primit la botez numele de Dan-Ilie Ciobotea. Școala primară a urmat-o în satul natal (1958-1962), Dobrești, iar gimnaziul în localitatea Lăpușnic (1962-1966), județul Timiș. În anul 1966 începe cursurile liceale în orașul Buziaș, pe care le continuă în municipiul Lugoj, la Liceul "Coriolan Brediceanu" (1967-1970).
După absolvirea examenului de bacalaureat se înscrie ca student la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1970-1974), unde obține Diploma de licență în teologie (Noul Testament).
La data de 30 septembrie 2007, Patriarhul Daniel a fost înscăunat în fruntea Bisericii Ortodoxe Române și, în aceeași zi, Președintele României i-a conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Cruce, ca o încununare a tuturor contribuțiilor sale.
Eşti pe pagina 5 din 6 a ultimelor ştiri despre Patriarhul Daniel publicate pe Antena 3.