'Anul Nou civil ne cheamă la sfinţirea timpului, la folosirea lui pentru a ne apropia de Dumnezeu cel Unul Sfânt, care e mai presus de timp, dar care din iubire de oameni s-a făcut om şi a vieţuit în timp, în lume, Mântuitorul Iisus Hristos, Împăratul Veacurilor', a spus patriarhul.
El a explicat că Anul Nou civil, spre deosebire de cel bisericesc, marcat la 1 septembrie, este sărbătorit la 1 ianuarie şi a îndemnat la săvârşirea de fapte bune.
'Numele lunii ianuarie vine de la zeul roman Ianus, care avea două feţe, una orientată spre trecut şi alta spre viitor. Şi de aceea, la 1 ianuarie ne întrebăm ce am făcut bine în anul care a trecut şi ce bine vom săvârşi în anul în care am intrat. Deci, noi nu trebuie să fim cu două feţe, în înţelesul duplicitar, ci să ne gândim la trecut şi să preluăm din trecut ceea ce a fost bun şi să continuăm şi în prezent şi în viitor. De asemenea, să săvârşim în prezent şi în viitor fapte bune spre slava lui Dumnezeu şi spre-a noastră mântuire', a spus patriarhul Daniel.
Întâistătătorul BOR a urat tuturor 'ani mulţi şi binecuvântaţi cu sănătate şi bucurie', iar celor care poartă numele de Vasile sau Vasilica şi derivate ''ani mulţi cu sănătate şi bucurie şi ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună''.
Totodată, în cuvântul său, înaltul ierarh ortodox a desluşit înţelesurile duhovniceşti ale sărbătorilor zilei de 1 ianuarie - Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului şi Sfântul Vasile cel Mare.
El l-a caracterizat pe acest mare ierarh drept 'un gigant, un uriaş al spiritului, o mare personalitate'. 'Sfântul Vasile cel Mare este în primul rând un păstor-învăţător, mare tâlcuitor al Sfintei Scripturi', a mai spus patriarhul.
Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se săvârşeşte de 10 ori pe an: 1 şi 5 ianuarie, 20 şi 27 martie, 3, 10, 17, 28 şi 30 aprilie, 25 decembrie.