Antena 3 CNN Actualitate Patriarhul Daniel, mesaj important despre orele de Religie

Patriarhul Daniel, mesaj important despre orele de Religie

1 minut de citit Publicat la 20:34 22 Sep 2015 Modificat la 20:34 22 Sep 2015
patriarhul Daniel 2.jpg
Ora de Religie din programa școlară a fost subiect de dispută în ultimii ani. Patriarhul Daniel a vorbit pentru prima dată deschis și pe larg despre importanța predării acestei discipline, scrie ziarulevenimentul.ro.

"Educația creștină a copiilor și tinerilor nu trebuie limitată la transmiterea de informații intelectuale, ci va urmări, în special, formarea moral-spirituală a copiilor și a tinerilor, modelarea caracterului și a personalității lor în acord cu idealul Evangheliei iubirii lui Hristos și cu lumina vieții spirituale a Bisericii. Cu alte cuvinte, ținta finală a educației religios-morale trebuie să fie creșterea duhovnicească a copiilor și a tinerilor în iubirea față de Dumnezeu și de asemeni, în special prin implicarea lor atât în viața liturgică a Bisericii, cât și în activitățile culturale și social-filantropice ale comunității parohiale", a declarat Patriarhul Daniel.

În opinia lui, "acest demers presupune o cooperare mai intensă între profesorul de Religie și catehetul parohial, o implicare a ambilor factori educaționali în procesul de creștere spirituală a copiilor și tinerilor", în acest sens impunându-se "și o regândire a rolului și vocației profesorului de Religie și a catehetului în actul educațional". Întrucât învățământul din țara noastră se află într-o continuă stare de reformare și tranziție, trebuie accentuată nu doar latura pur informativă a procesului educațional, ci și dimensiunea formativă a elevului, este de părere patriarhul.

×
Etichete: Patriarhul Daniel
x close