Sistem de taxare modernizat al Metrorex, de joi. Călătorii vor avea carduri contactless reîncărcabile28 Iul
Procuror DNA, acuzat că i-a trimis lui Cătălin Drulă "acte nepublice" din dosarul sindicatului de la metrou. Ion Rădoi cere schimbarea lui22 Iul
Directorul Metrorex a solicitat instanţei suspendarea Contractului Colectiv de Muncă în vigoare, anunță sindicatul condus de Ion Rădoi23 Iun
Șeful sindicatului de la metrou, Ion Rădoi, amenință că își va da foc dacă va fi evacuat din sediul de la stația Piața Unirii24 Mai
Firea, despre pericolul de la metrou: "Ce măsuri luați, domnule ministru, pentru protejarea călătorilor în cazul unui incendiu?"19 Mai
Călători în pericol, după ce peste jumătate din staţiile de metrou nu au autorizaţia de securitate în caz de incendiu17 Mai
Parteneriat Metrorex și Universitatea de Arhitectură (UAUIM) pentru proiectarea și renovarea stațiilor de metrou22 Apr
Cătălin Drulă: Nu dăm un pas înapoi la Metrorex! Fie scad salariile, fie se fac disponibilizări, fie intră în insolvenţă!31 Mar
Directorul Metrorex, după prima rundă de negocieri cu sindicatul: Deocamdată, nu vor fi făcute concedieri30 Mar
Reacţia purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti despre protestul sutelor de angajaţi Metrorex: ''Nu putem întrerupe adunarea''26 Mar
Lista revendicărilor sindicaliştilor Metrorex: Să ne asigure că nu taie salariile. Oprirea nu are legătură cu magazinele26 Mar
Corpul de control al Ministerului Transporturilor: Acordarea sporului de metrou tuturor angajaților Metrorex a fost abuzivă08 Mar
Scandal între Ministrul Transporturilor și Metrorex: "Am impresia că nici nu-l prinde Paștele pe post"02 Feb
Metrorex introduce primele carduri contactless pentru acces la metrou, chiar în ajun de Crăciun23 Dec
Incident la metrou, aglomeraţie de nedescris în staţii. A fost chemată poliţia. Mii de oameni blocaţi la intrările în subteran23 Noi
O garnitură de metrou a fost cuprinsă de fum la Piața Unirii. Călătorii au fost evacuați de urgență14 Noi
Incident la metrou! Curge apa din tavanul unei stații din Magistrala Drumul Taberei, abia inaugurată01 Oct
Magistrala de metrou Drumul Taberei va fi deschisă în câteva zile, după o inaugurare așteptată de nouă ani08 Sep
Reguli de călătorie după starea de urgență. Ce măsuri vor lua operatorii de transport CFR, Metrorex și Tarom 09 Mai