Antena 3 CNN Actualitate Șeful sindicatului de la metrou, Ion Rădoi, amenință că își va da foc dacă va fi evacuat din sediul de la stația Piața Unirii

Șeful sindicatului de la metrou, Ion Rădoi, amenință că își va da foc dacă va fi evacuat din sediul de la stația Piața Unirii

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 18:28 24 Mai 2021 Modificat la 18:55 24 Mai 2021
o_1f6ffqer910gcplb3gm3k753b.jpg
Sursa foto: Hepta

"Biroul meu are vreo doi metri, aici, în Piață Unirii 1. Eu, de acolo nu voi ieși decât dacă îmi dau foc sau mă omoară, că oricum m-au amenințat, dar s-ar putea să aibă o surpriză.", a spus Ion Rădoi, într-o conferință de presă.

"Să mergem noi să îi evacuăm de acolo și să vină în subteran, că metroul circulă în subteran și să nu mai dăm 400.000 de euro anual că să stea ei acolo la etajul 9.

Eu aș transmite prin intermediul dumneavoastră că domnul general Drula să mai învețe și nițică diplomație, că tehnic este mai greu să mai învețe acum.

Nu știu ce au de gând, dar din datele pe care le avem vor să vândă tot ceea ce mai este de vândut în țară asta, iar acolo unde au de a face cu servicii de stat să le externalizeze", a declarat Ion Rădoi într-o conferință de presă cu titlul "Explozie la metrou".

Evacuarea spațiilor comerciale de la metrou, începută în aprilie 2021

Evacuarea spațiilor comerciale de la metrou a început în luna aprilie, mai exact data de 02.04. 2021, când Ministerul Transporturilor a dat un ultimatum pentru desfințarea spațiilor amenajate.

Aceste spații comerciale sunt administrate de către sindicatul de la metrou, sindicat ce este condus de Ion Rădoi de mai bine de 30 de ani. Sindicatul câștiga în fiecare an un milion de euro, din închirierea acestor spații. De data aceasta, sindicatul trebuie să îi convingă pe comercianți să eliberarea spațiile și să le predea către Metrorex.

Odată ce vor fi predate companiei, spațiile comerciale care nu îndeplinesc normele de evacuare în caz de urgență vor putea fi demolate.

Chioșcurile şi magazinele de la metrou, închise

Metrorex a notificat firma care administrează spațiile comerciale din stațiile de metrou că, în regim de urgență, să fie eliberate și predate către administratorul rețelei de transport subteran toate spațiile comerciale amplasate în incinta stațiilor de metrou. Termenul limită stabilit a fost data de 2 aprilie.

"Continuarea activității spațiilor comerciale amplasate în calea de evacuare din incinta metroului periclitează securitatea persoanelor în caz de urgență, precum și evacuarea rapidă și sigură a acestora.
Mai mult, acestea creează un mediu nefavorabil pentru publicul călător prin aglomerarea mărfurilor în afara spațiului comercial, supraaglomerarea cu mărfuri combustibile, băuturi alcoolice și comercializarea produselor de patiserie", a anunțat Metrorex, la finalul lunii martie.

 

×
x close