Ion-Marcel Ciolacu (n. 28 noiembrie 1967, Buzău, România) este un politician român, premier al României și președinte al Partidului Social Democrat (PSD).
De profesie jurist, Marcel Ciolacu s-a specializat ulterior în administrație publică locală, finalizând o serie de programe educaționale postuniversitare. Prima funcție publică deținută de acesta a fost cea de prefect interimar, în noiembrie–decembrie 2005, după care a devenit, pe rând, director al Urbis Serv și viceprimar al municipiului Buzău (2008–2012).
Marcel Ciolacu este membru al Partidului Social Democrat începând cu anul 1990. În cadrul formațiunii social-democrate a deținut, atât la nivel local, cât și național, funcțiile de vicepreședinte al Organizației de Tineret PSD Buzău (1996–2000), vicepreședinte al Organizației Municipale PSD Buzău (2000–2010), vicepreședinte al Organizației Județene PSD Buzău (2000–2010) și președinte al Organizației Municipale PSD Buzău (2010–2015).
Marcel Ciolacu a ocupat funcția de prefect interimar între noiembrie 2005 și decembrie 2006, și apoi, în calitate de consilier local, a fost ales viceprimar pentru mandatul 2008–2012. La alegerile parlamentare din 9 noiembrie 2012, Marcel Ciolacu a fost ales deputat din partea PSD în circumscripția electorală nr. 10 – Buzău, unde l-a avut în postura de contracandidat pe democrat-liberalul Cezar Preda. În martie 2013, prim-ministrul Victor Ponta l-a numit în funcția de consilier onorific pe probleme de regionalizare și administrație publică, iar în 2014 a devenit secretar al Camerei Deputaților.
După demiterea premierului Sorin Grindeanu, Marcel Ciolacu a devenit vicepremier fără portofoliu în cabinetul condus de Mihai Tudose. În septembrie 2017, Ciolacu a asigurat interimatul la MApN, succedându-l pe ministrul demisionar Adrian Țuțuianu. În septembrie 2018 a semnat scrisoarea disidenților din PSD care cereau demisia lui Liviu Dragnea.
După încarcerarea acestuia din urmă, postul de președinte al Camerei Deputaților a rămas vacant. Astfel, pe 29 mai 2019, Marcel Ciolacu a fost ales în funcție cu 172 de voturi „pentru” și 120 „împotrivă”.
Pe 13 iunie 2023, Marcel Ciolacu a fost desemnat premier al României de preşedintele Klaus Iohannis, după demisia lui Nicolae Ciucă (PNL) ca parte a protocolului coaliţiei de guvernare.
Eşti pe pagina 49 din 66 a ultimelor ştiri despre Marcel Ciolacu publicate pe Antena 3.