Klaus Werner Iohannis (n. 13 iunie 1959, Sibiu, România) este un politician român de etnie germană, care din 21 decembrie 2014 ocupă funcția de președinte al României.
Klaus Iohannis a fost profesor de fizică și inspector școlar înainte de a deveni primar al municipiului Sibiu în anul 2000, funcție în care a fost reales în 2004, 2008 și 2012, de fiecare dată din partea Forumului Democrat al Germanilor din România. În 2007 Sibiul a fost Capitală Culturală Europeană, lui Iohannis fiindu-i atribuit meritul de fi modernizat infrastructura și pus în valoare potențialul economic și turistic al orașului.
În 2009, după căderea primului guvern Emil Boc, Iohannis a fost propus de către Partidul Național Liberal (PNL) și Partidul Social Democrat (PSD) pentru funcția de premier, însă președintele Traian Băsescu a refuzat să-l nominalizeze. În 2013 Iohannis a devenit membru al PNL, dobândind funcția de prim-vicepreședinte, iar pe 28 iunie 2014 a devenit președintele partidului.
În scurtul său mandat de președinte al partidului, a format o alianță cu Partidul Democrat Liberal (PDL) și a pus bazele unei viitoare fuziuni între cele două partide. Alianța, denumită Alianța Creștin Liberală (ACL), l-a promovat drept candidat la alegerile prezidențiale din 2014, pe care le-a câștigat în al doilea tur de scrutin, în care a obținut 54,43% din voturi, învingându-l pe candidatul PSD, prim-ministrul în funcție Victor Ponta.
La 24 noiembrie 2019, a câștigat în al doilea tur de scrutin, în care a obținut peste 66,09% din voturi, împotriva candidatei PSD Viorica Dăncilă.
Klaus Iohannis este căsătorit cu
Carmen Iohannis.
Eşti pe pagina 242 din 276 a ultimelor ştiri despre Klaus Iohannis publicate pe Antena 3.