Președintele Klaus Iohannis îi felicită pe toți cei care au susținut admiterea la facultate și subliniază că educația este ''calea către performanță profesională și cetățenie activă'', dar și progresul unei națiuni, transmite Agerpres.
''Îi felicit pe toți cei care în aceste zile au susținut admiterea la facultate și sunt alături de cei care încă mai au de trecut examene. Știu cât efort și perseverență presupune pregătirea pentru unul dintre cele mai importante examene din viața fiecărui tânăr. O Românie puternică se bazează pe succesul viitorilor absolvenți de învățământ superior.
Educația este calea către performanță profesională și cetățenie activă pentru fiecare dintre noi, dar este și fundația progresului unei națiuni'', a scris șeful statului, vineri, pe
pagina sa de socializare.