Antena 3 CNN Politică Ciolacu spune în ce condiții e dispus să piardă alegerile prezidenţiale: „Dacă va face bine României, nu voi avea nicio reţinere"

Ciolacu spune în ce condiții e dispus să piardă alegerile prezidenţiale: „Dacă va face bine României, nu voi avea nicio reţinere"

Claudia Popovici
2 minute de citit Publicat la 00:05 28 Aug 2024 Modificat la 00:08 28 Aug 2024
Marcel Ciolacu - hepta
Marcel Ciolacu, preşedintele PSD şi candidat la alegerile prezidențiale din acest an. Sursa foto: Hepta

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, că va fi un preşedinte al României care va fi prezent pe teren, va interveni atunci când se încalcă regulile și consideră că preşedintele ţării nu trebuie să fie de aceeaşi culoare politică cu premierul, scrie Agerpres. Mai mult, Ciolacu a explicat că, în cazul în care, în perioada de campanie electorală, va fi nevoit să ia o decizie care l-ar putea costa funcția de preşedinte, dar ar aduce beneficii României, nu va avea nicio reținere să o facă.

Marcel Ciolacu a fost întrebat, la Gândul.ro, dacă va fi un preşedinte jucător în cazul în care va fi ales în această funcţie de români.

"Voi fi un preşedinte care va fi pe teren, care va interveni dacă se încalcă regulile. Voi fi un preşedinte care va sta lângă prim-ministru indiferent din ce partid va face parte, pentru că România are nevoie în următorii ani de dialog, atât intern cât şi extern. E o perioadă în care România va trebui să facă reforme pentru a accede la OECD, e perioada când vor fi cele mai mari investiţii din sistemul public. România, anul viitor, va ajunge la 10% investiţii din PIB", a spus Ciolacu.

Acesta a adăugat că în perioada următoare preşedintele nu trebuie să aibă toată puterea şi nu trebuie să fie de aceeaşi culoare politică cu premierul.

"Puterea trebuie împărţită, mai ales în următorii ani prin care va trece România. (...) Dacă în perioada de campanie electorală voi fi nevoit să iau o decizie care mă va duce să pierd funcţia de preşedinte, dar va face bine României, nu voi avea nici cea mai mică reţinere (să o iau - n.r.)", a afirmat Macel Ciolacu. 

Ciolacu îi răspunde lui Ciucă: „Nicule, vezi-ți de treabă”

Marcel Ciolacu i-a răspuns, marți, într-o conferință de presă, lui Nicolae Ciucă, după ce liderul PNL a declarat în exclusivitate la Antena 3 CNN că președintele PSD ar trebui „să guverneze responsabil”. „Nicule, stai liniștit. Vezi-ți de treaba ta, eu îmi văd de a mea”, a fost replica lui Ciolacu.

Liderul PNL și președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a transmis luni seară, în direct la Antena 3 CNN, un mesaj pentru premierul Marcel Ciolacu. „Să guverneze cu responsabilitate”, a spus Ciucă. Acesta a precizat că tensiunile dintre el și Ciolacu au apărut în urma atacurilor dintre PSD și PNL, dar nu au mai discutat la fel de des pentru că „fuserăm plecați, când unul, când altul”.

Răspunsul lui Ciolacu a fost scurt: „Nicule, stai liniștit. Vezi-ți de treaba ta, eu îmi văd de a mea”.

În ultima perioadă s-au intensificat atacurile dintre liderii celor două partide. La Congresul PSD de la finalul săptămânii trecute, liderii social democrați în frunte cu președintele partidului Marcel Ciolacu, i-au atacat pe partenerii de guvernare. Replicile nu au întârziat să apară.

Nicolae Ciucă a spus că relaţia de prietenie cu Marcel Ciolacu a avut de suferit din cauza atacurilor dintre PSD şi PNL.

Liderul PNL a spus că ultima oară a discutat cu premierul „zilele acestea, după congresul PSD”.

„Mai fuserăm plecaţi când unul, când altul”, a declarat Nicolae Ciucă, luni seară, la Antena 3 CNN.

„Mesajul meu pentru Marcel Ciolacu este ca pentru un prim-ministru. Să continue cu responsabilitate să guverneze țara. Iar ceea ce vreau să-i transmit personal îi voi transmite fie față în față, fie printr-o convorbire telefonică sau un mesaj atunci când nu avem timp să vorbim”, a spus Nicolae Ciucă în direct la Antena 3 CNN.

×
Parteneri
x close