Antena 3 CNN Life Timp liber Muzică Liam Payne va fi înmormântat miercuri, la mai bine de o lună de la moartea sa. Slujba va fi privată

Liam Payne va fi înmormântat miercuri, la mai bine de o lună de la moartea sa. Slujba va fi privată

Bianca Chirilă
1 minut de citit Publicat la 12:59 20 Noi 2024 Modificat la 13:00 20 Noi 2024
liam payne
Liam Payne a murit după ce a căzut de la etajul trei al unui hotel din Buenos Aires. FOTO: Getty Images

Liam Payne, fost membru al trupei One Direction, va fi înmormântat miercuri, la mai bine de o lună de la moartea sa. Printre cei care vor participa la slujba privată se numără și foștii săi colegi de trupă, transmite BBC.

Slujba de înmormântare a cântărețului va avea loc miercuri, în Marea Britanie, și va fi privată.

Printre participanți, în afară de familia sa și prietenii apropiați, se numără și foștii lui colegi de trupă.

Cântărețul britanic și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul trei al unui hotel din Buenos Aires. La momentul accidentului, el avea în organism mai multe droguri, inclusiv cocaină și metamfetamină.

Investigația autorităților argentiniene a arătat că Payne a murit din cauza rănilor suferite odată cu căderea de la înălțime.

În camera sa de hotel au fost descoperite droguri și alcool, alături de obiecte sparte, indicând un posibil episod cauzat de abuzul de substanțe. Procuratura a declarat că în momentul căderii, Payne se afla într-o stare de „semiconștiență sau inconștiență totală”.

Artistul vorbise public de mai multe ori despre lupta sa cu dependența de alcool și droguri, precum și despre dificultățile de sănătate mintală pe care le-a întâmpinat după ce a atins faima la o vârstă fragedă, urmată de o perioadă dificilă.

Trei persoane au fost inculpate în cazul morții starului.

 

×
x close