Antena 3 CNN Externe Imagini șocante din camera de hotel de unde s-a aruncat pe geam Liam Payne. Artistul a spart totul, masa era plină de droguri

Imagini șocante din camera de hotel de unde s-a aruncat pe geam Liam Payne. Artistul a spart totul, masa era plină de droguri

liam payne camera hotel distrusa
Colegii din trupa One Direction, „complet devastați” de moartea lui Payne. Sursă colaj foto: Getty Images (stânga), X (dreapta)
de Andreea Ştefan    |    18 Oct 2024   •   10:54

Imagini șocante ar prezenta droguri și băutură în camera de hotel pe care Liam Payne a distrus-o înainte să se arunce de la balcon. Poliția îl caută pe dealerul său, potrivit unor rapoarte locale, notează The New York Post.

Imaginile - verificate de cel mai mare ziar din Argentina, La Nacion - ar arăta un televizor distrus, un pahar pe jumătate gol de ceea ce părea a fi șampanie, folii de aluminiu și droguri împrăștiate prin camera lui Payne de la etajul al treilea al hotelului Casa Sur Palermo.

Fotografiile unui birou arată un ambalaj de săpun Dove, un pahar gol și rămășițele unei lumânări arse și partea superioară arsă a unei cutii de băutură - împreună cu urme de pudră albă pe care autoritățile le vor testa pentru a confirma suspiciunile că ar putea fi cocaină, potrivit La Nacion.

De asemenea, în cadă se aflau ceară și folie arsă, potrivit La Nacion, care a precizat că imaginile au fost verificate de surse oficiale implicate în ancheta morții.

Oficialii argentinieni au primit un apel la 911 în jurul orei 17.00 despre un „bărbat agresiv care ar putea fi sub influența drogurilor sau a alcoolului”, potrivit lui Pablo Policicchio, directorul de comunicare al Ministerului Securității din Buenos Aires.

Policicchio a afirmat miercuri că artistul în vârstă de 31 de ani „a sărit de la balconul camerei sale”.

Colegii din trupa One Direction, „complet devastați” de moartea lui Payne

Colegii lui Liam Payne din trupa One Direction au afirmat joi, într-o declaraţie comună, că sunt '„complet devastaţi'' de vestea decesului cântăreţului, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Liam Payne, care a devenit celebru ca membru al trupei One Direction, a murit la vârsta de 31 de ani după ce a căzut de la balconul unei camere situate la etajul al treilea într-un hotel din Buenos Aires. Vestea morţii sale a stârnit un val de omagii de la fani din întreaga lume.

Comunicatul a fost semnat de cântăreţii Harry Styles, Louis Tomlinson, Zayn Malik şi Niall Horan.

„După un timp, când vom putea să facem acest lucru, vor fi mai multe de spus. Dar, pentru moment, ne vom lua un răgaz pentru a deplânge şi a accepta pierderea fratelui nostru, pe care l-am iubit foarte mult'', au adăugat foştii colegi de trupă ai lui Payne.

Ei au adăugat că vor preţui mereu amintirile pe care le-au creat împreună cu acesta.

„Pentru moment, gândurile noastre sunt alături de familia şi prietenii lui, precum şi de fanii care l-au iubit alături de noi. O să ne lipsească imens. Te iubim, Liam'', se spune în încheierea comunicatului.

Audiţiile pentru „Britain's Got Talent'', care ar fi trebui să aibă loc la Blackpool, Anglia, au fost amânate joi „din cauza morţii tragice a lui Liam Payne'', a anunţat într-un story pe Instagram Applause Store, compania care pune în vânzare biletele pentru această emisiune. 

Zayn Malik: „Am pierdut un frate”

De asemenea, Zayn Malik a postat pe Instagram un mesaj despre cântăreţul decedat, însoţit de o fotografie în care cei doi apar aţipind unul lângă celălalt.

„Liam, m-am trezit vorbind cu voce tare cu tine, sperând că mă poți auzi, nu mă pot abține să nu mă gândesc în mod egoist că ar mai fi existat atât de multe conversații pe care să le avem în viața noastră”, spune el pe Instagram.

„Nu am apucat niciodată să îți mulțumesc pentru că m-ai susținut în unele dintre cele mai dificile momente din viața mea. Când îmi era dor de casă, când eram un puști de 17 ani, tu erai mereu acolo cu o perspectivă pozitivă și un zâmbet liniștitor și mi-ai spus că ești prietenul meu și că sunt iubit. (...) Am pierdut un frate atunci când ne-ai părăsit şi nici nu-ţi pot spune cât de mult mi-aş dori să-ţi mai pot da o ultimă îmbrăţişare”, a scris el.

El a împărtășit, de asemenea, această fotografie cu el și Payne de când erau mai tineri.

Malik spune că, deși cei doi se „băteau cap în cap” uneori, el îl „respecta în secret” pe Payne pentru ciocnirile lor.

„Când a venit vorba de muzică, Liam, ai fost cel mai calificat în toate sensurile”, adaugă el.

„Eu nu știam nimic în comparație, eram un copil novice fără experiență, iar tu erai deja un profesionist”.

El spune: „Am pierdut un frate când ne-ai părăsit și nu-ți pot explica ce aș da să te îmbrățișez pentru ultima oară și să-mi iau rămas bun de la tine așa cum se cuvine. Voi păstra pentru totdeauna în inima mea toate amintirile pe care le am cu tine”.

Louis Tomlinson i-a adus un omagiu personal lui Payne

„Sunt mai mult decât devastat să scriu asta, dar ieri am pierdut un frate. Liam era o persoană pe care o admiram în fiecare zi, un suflet atât de pozitiv, amuzant și bun.

L-am întâlnit prima dată pe Liam când el avea 16 ani, iar eu 18. Am fost imediat uimit de vocea lui, dar, mai important, pe măsură ce timpul trecea, am avut șansa de a vedea fratele bun pe care mi l-am dorit toată viața.

Liam era un compozitor incredibil, cu un mare simț al melodiei, vorbeam adesea să ne întoarcem împreună în studio pentru a încerca să recreăm chimia de compoziție pe care o creasem în trupă.

În plus, Liam a fost, în opinia mea, cea mai importantă parte a One Direction. Experiența sa de la o vârstă fragedă, intonația sa perfectă, prezența sa scenică, darul său de a scrie. Lista continuă. Îți mulțumim pentru că ne-ai format, Liam.

Un mesaj pentru tine, Liam, dacă mă asculți,

Mă simt mai mult decât norocos că te-am avut în viața mea, dar chiar mă lupt cu ideea de a-mi lua rămas bun. Sunt atât de recunoscător că am devenit și mai apropiați de când cu trupa, vorbind la telefon ore întregi, amintindu-ne de toate miile de amintiri uimitoare pe care le-am avut împreună este un lux pe care credeam că îl voi avea cu tine toată viața. Mi-ar fi plăcut să împart scena cu tine din nou, dar nu a fost să fie.

Vreau să știi că dacă Bear va avea vreodată nevoie de mine, voi fi unchiul de care are nevoie în viața lui și îi voi spune povești despre cât de minunat a fost tatăl lui.

Aș fi vrut să am ocazia să-mi iau rămas bun și să-ți mai spun o dată cât de mult te-am iubit.

Payno, băiatul meu, unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, fratele meu, te iubesc amice”, a scris și Louis Tomlinson, fost membru al trupei One Direction.

Harry Styles, „devastat” de moartea unui „prieten minunat”

Harry Styles spune că este „cu adevărat devastat” de moartea colegului său din trupa One Direction și că îi va „lipsi mereu”.

Într-o postare pe Instagram, cântărețul Watermelon Sugar a spus: „Cea mai mare bucurie a lui era să-i facă fericiți pe ceilalți oameni și a fost o onoare să fiu alături de el în timp ce făcea asta. 

A fost cald, susținător și incredibil de iubitor. Anii pe care i-am petrecut împreună vor rămâne pentru totdeauna printre cei mai dragi ani din viața mea. Îmi va fi mereu dor de el, prietenul meu minunat. Mi se rupe inima pentru Karen, Geoff, Nicola și Ruth, pentru fiul său Bear și pentru toți cei din întreaga lume care l-au cunoscut și l-au iubit, așa cum l-am iubit eu”, a scris Harry Styles.

×
Subiecte în articol: liam payne one direction
Parteneri
x close