Antena 3 CNN Externe Reacția Uniunii Europene după ce Mongolia a refuzat să-l aresteze pe Putin

Reacția Uniunii Europene după ce Mongolia a refuzat să-l aresteze pe Putin

Adrian Dumitru
1 minut de citit Publicat la 20:10 03 Sep 2024 Modificat la 20:10 03 Sep 2024
putin a ajuns in mongolia
Vladimir Putin a ajuns în Mongolia pentru o vizită oficială. FOTO: Profimedia Images

Uniunea Europeană a reacționat cu regret, marți, la decizia Mongoliei de a nu-l aresta pe Vladimir Putin în timpul vizitei dictatorului rus la Ulan Bator, în condițiile în care această țară avea obligația internațională de a pune în executare mandatul de arestare internațional al CPI, relatează AFP, citată de Agerpres.

„UE regretă că Mongolia nu şi-a respectat obligaţiile prin executarea mandatului de arestare”, a precizat un purtător de cuvânt al UE într-un comunicat.

Dictatorul Vladimir Putin s-a întâlnit, marţi, la Ulan Bator, cu președintele mongol, Ukhnaa Khurelsukh, în prima vizita oficială a liderului de la Kremlin într-o ţară membră a CPI după emiterea unui mandat de arestare pe numele său.

La sosirea de luni seara în capitala Mongolei, sângerosul dictator de la Moscova a fost întâmpinat de garda de onoare, fără a fi arestat la coborârea din avion. Aceasta este prima călătorie a lui Putin în Mongolia în cinci ani.

Vizita sa pare a fi un act de sfidare la adresa CPI, a Ucrainei aflată în război, precum şi a numeroase ţări occidentale şi organizaţii pentru drepturile omului care au cerut arestarea lui.

Curtea Penală Internaţională şi autorităţile ucrainene au îndemnat Mongolia să-l aresteze pe Vladimir Putin. Dictatorul este acuzat de autoritățile internaționale de crime de război în Ucraina - deportarea și răpirea unor copii ucraineni.

Mongolia a motivat decizia sa prin dependența sa energetică față de Rusia și prin faptul că dorește să rămână neutră.

Atunci când o ţară membră nu îşi îndeplineşte obligaţiile faţă de CPI, aceasta din urmă poate sesiza Adunarea statelor părţi care se reuneşte o dată pe an, dar ale căror eventuale sancţiuni se limitează strict la un avertisment verbal.

×
x close