
Președintele american Donald Trump reacționat, luni, după ce veștile referitoare la modulul chinezesc de Inteligență Artificială DeepSeek au provocat neîncrederea investitorilor pe bursă și pagube de zeci de miliarde în averile magnaților IT, relatează Politico.
Într-o declarație făcută la bordul aeronavei prezidențiale, Trump a spus că apariția DeepSeek este
un „semnal de alarmă” pentru industria tehnologică americană, dar a estimat că acest semnal s-ar putea dovedi pozitiv, în cele din urmă.
DeepSeek a fost lansat în urmă cu doar o săptămână și a șocat lumea tehnologiei și investitorii de pe Wall Street cu performanțele sale, obținute la o fracțiune din costul necesar dezvoltării platformelor occidentale existente.
Trump estimează însă că Inteligența Artificială chineză ar putea servi, de fapt, companiilor americane de tehnologie ca stimul competițional.
Politico: DeepSeek ar putea pune sub semnul întrebării investiția de 500 de miliarde a Administrației Trump în Inteligența Artificială
„Am citit despre China, despre anumite companii din China și despre una în special, care vine cu o metodă mai rapidă de Inteligență Artificială și cu o metodă mai puțin costisitoare. Iar asta este bine pentru că nu trebuie cheltuiți atât de mulți bani”, a spus președintele american la bordul Air Force One.
„Lansarea DeepSeek ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru industriile noastre că trebuie să ne concentrăm pe competiție pentru a câștiga (...) Noi avem întotdeauna ideile. Suntem întotdeauna primii. Așa că aș spune că este un lucru care s-ar putea dovedi pozitiv. Astfel, în loc să cheltuiți miliarde și miliarde, veți cheltui mai puțin și veți ajunge, sperăm, la aceeași soluție (...) Dacă poți să o faci mai ieftin, dacă ai putea să o faci pentru mai puțin și să ajungi la același rezultat final, cred că ar fi un lucru bun pentru noi”, a remarcat el.
Trump a anunțat săptămâna trecută un proiect în valoare de 500 de miliarde de dolari, destinat infrastructurii necesare pentru a consolida dominația americană în materie de Inteligență Artificială în anii următori.
Însă demonstrația aplicației chineze ar putea pune sub semnul întrebării eficacitatea investiției, deoarece DeepSeek a reușit să obțină rezultatele sale la un cost mult mai mic, remarcă Politico.
Cum a produs chatbotul chinezesc o furtună pe bursele lumii
Potrivit DeepSeek, modelul lor R1 a egalat și, în unele cazuri, a depășit performanța produsului de ultimă generație o1 creat de OpenAI la mai multe criterii și la o fracțiune din cost.
La scurt timp după lansare, noua aplicație chineză de Inteligență Artificială a urcat pe locul 1 în App Store-ul Apple în cursul weekendului, provocând prăbușirea acțiunilor giganților tehnologici americani.
Luni, tendința s-a tradus printr-o scădere cu 17% a prețului titlurilor producătorului american de chip-uri Nvidia, o pierdere record într-o singură zi pentru orice companie de pe Wall Street, potrivit CNBC.
Ascensiunea rapidă a aplicației chineze nu este un semnal de alarmă doar pentru industria tehnologică americană, ci și pentru Europa: UE riscă rămână mult în urmă în cursa dintre Washington și Beijing.
Comisia Europeană a promis 750 de milioane de euro pentru construirea și întreținerea supercalculatoarelor optimizate pentru Inteligența Artificială.
Startup-urile pot utiliza aceste sisteme pentru a-și antrena modelele AI, însă este greu de spus dacă aceste companii vor fi capabile să genereze venituri de natură să justifice investiția inițială a Uniunii.
Problema veniturilor care să justifice investițiile AI este deja o provocare pentru companiile consacrate în domeniul Inteligenței Artificiale, amintește Politico.