Mircea Badea, realizatorul emisiuni În gura presei, de la Antena 3 CNN, a realizat profilul pentru viitorul preşedinte al României, la care a subliniat ce calități ar fi utile, în contextul vremurilor în care trăim. Astfel, el a opinat că România nu are nevoie de o persoană, ci de o personalitate care ar reprezenta cât mai bine ţara şi care ar putea da, în orice context, „ora exactă", şi care prin prestația sa publică ar putea să dea o direcție, o perspectivă, o ținută naţiunii, așa cum a făcut, de exemplu, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
„Între noi fie vorba... discuțiile și prestațiile, deocamdată, în spațiul public, în opinia mea, sunt derizorii, absolut derizorii, din punct de vedere intelectual. Mă doare în cot și de doctorate, și de Bacalaurate, și de plagiate dacă or fi... mă doare în cot. Nicio relevanță. Discuțiile, prestațiile în spațiu public în zilele noastre, în campania electorală, deocamdată, din punct de vedere, nu pot să zic intelectual, mental, sunt derizorii. Zici că mă uit la ăla cu samsetul. Cam ăsta e nivelul, tăticule. În momentul ăsta, tătuțule, ăsta e nivelul. Bun. Poate că, la un moment dat, nivelul se mai ridică. Deocamdată nu există. De la ostropel de pui la covrigi nu, nu", a spus Mircea Badea.
Mircea Badea spune cum ar trebui să fie, în opinia sa, Preşedintele României
„Am înțeles suntem oameni, ca toți oamenii. Eu personal, nu asta aș dori de la un președinte. Un om ca toți oamenii. Toți suntem oameni, ca toți oamenii. Asta ce înseamnă că am fi buni toți de președinte? Eu n-aș vrea ca președintele României să fie o persoană. Toți vor să fie persoane. Uitați, eu sunt o persoană. Ok și eu sunt o persoană și ăla e o persoană și toți suntem niște persoane. Ce vrei să spui cu asta? Păi, că ești modest...? Dacă ești modest, în ce sens? Modest din punct de vedere intelectual sau modest în sensul că nu sunt arogant. Deci eu n-aș vrea ca președintele României să fie o persoană. Aș vrea să fie o personalitate", a spus Mircea Badea.
„Eu n-aș mai vrea un președinte Pescobar"
În continuare, el a trecut în revistă profilul şi preocupările ultimilor președinți ai României şi a dezvoltat ideea unei personalități care ar putea pune „nordul pe busolă" sau ar putea da „ora exactă", în orice context.
„Mi s-ar părea foarte important, ca după Băsescu și Werner totuși să vină o personalitate. Unu cu creerii la el, cu nivel, un nivel aici la căpuț mai ridicat decât șmecheria, dribling-ul, fenta, harneala, gătitul și prosteala. Adică unul care să aibă și alte preocupări în afară de ce bag la maț, ce vâr la maț, să mă duc cu nevastă-mea pe șmecherie în străinătate, să am ceas de nu știu de care și pantofi nu știu cum și să-mi ia unii paltonul și să-mi spună, să se galoneze în fața mea. Adică niște preocupări altele decât astea, care-s derizorii, îs de meltean, îs de Pescobar. Eu n-aș mai vrea să fie președinte Pescobar, n-aș mai vrea. Au fost, nu el personal, dar de nivelul lui, adică la preocupări, adică asta de melteneală de şmechereală d'asta.
Nu contează că Werner e profesor de fizică. Păi ce l-a preocupat pe Werner? Pe bune acum, care-s preocupările lui, în afară de să mă duc în concedii și să... pe lux? Adică de Pescobar. Nu mai zic de Băsescu...
Eu vreau să fie președintele României o personalitate. Cred că această țară, care pute a brânză de burduf și căreia-i sar greierii din călcâie, are nevoie de un președinte personalitate, unul care să aibă și alte preocupări decât manelismul și meltenismul, absolut reprezentative pentru țărișoară. Care să-ți ridice un pic nivelul.
„Preşedintele României trebuie să fie o personalitate care să pună Nordul pe busolă"
(...) Președintele trebuie să fie acea personalitate, nu acea persoană, ci acea personalitate care să pună nordul pe busolă. Uite, ăsta e Nordul.
Să le vorbească oamenilor, cetățenilor, din când în când, despre subiecte importante ale zilei, ale perioadei, în care să dea interviuri. Repet, de un nivel în primul rând intelectual ridicat. Werner n-a dat niciun interviu. Niciunul!. Nu a simțit nevoia. Pentru că pe el îl interesa luxul, concediul, de asta zic că e derizoriu, derizoriu.
Deci, mă interesează concepția lui, chiar dacă n-are atribuții pe economie. Mă interesează concepția președintelui. De ce? Pentru că el poate să spună, și asta ar fi trebuit să fie, de fapt, job-ul lui, să dea ora exactă. Deci, în intervenții publice, când vorbește poporului și politicienilor, lumea să zică: bă, stai puțin, că e foarte interesant, uite ne-a dat o direcție, o perspectivă, a detaliat niște lucruri, le-a pus într-un context. Cam asta ar trebui să fie, în opinia mea, pe lângă sigur, atribuțiunile concrete, constituțional, rolul președintelui. Ala care să mă călăuzească prin prestația sa publică, prin discurs, prin prezență", a spus Mircea Badea.
„Regina Angliei, prin toată prestația sa publică, dădea o direcție, o siguranță, o liniște"
În final, el a dat exemplul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi despre care a spus că era o personalitate care punea nordul pe busolă, fără să aibă atribuțiuni executive, şi asta doar prin prestația sa publică.
„Uite, vă dau un cel mai bun exemplu. Sigur că nu era președinte, era regină, regina Angliei. Păi, regina Anglia avea atribuțiuni constituționale pe executiv? Nu. Primul ministru în Anglia, face lucruri. Adică nu știu, Regele Charles face el, zicea băi, ia măriți, său micșorați TVA-ul..? Nu.
Păi, de ce toată lumea a apreciat-o pe regină? Pentru că punea Nordul pe busolă, fără să aibă atribuțiuni executive. Nu era cazul. Nu era nevoie să facă ea lucruri concrete. Dar, prin toată prestația sa publică, dădea un nivel, dădea o ținută, dădea o direcție, dădea o siguranță, dădea o liniște.
Asigura, dincolo de atribuțiuni concrete, butoane efective și o cale unei țări. Asta este. De asta prestațiile, deocamdată, pentru mine personal, sunt pur și simplu derizorii. Preocupările media din România derizorii, derizorii, aceleași fente de 3 lei, aceleași", a spus Mircea Badea.