Antena 3 CNN Economic Ministerul Energiei anunţă că va finanţa o nouă schemă de sprijin pentru stocarea în baterii. Cine sunt principalii beneficiari

Ministerul Energiei anunţă că va finanţa o nouă schemă de sprijin pentru stocarea în baterii. Cine sunt principalii beneficiari

panouri fotovoltaice - getty
Panouri fotovoltaice. Sursa foto: Getty Images
de Claudia Popovici    |    28 Aug 2024   •   20:24

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a anunţat, miercuri, că instituţia va finanţa o nouă schemă de sprijin pentru stocarea în baterii. Măsura va ajuta la echilibrarea sistemului energetic naţional şi va permite României să beneficieze de energia regenerabilă şi atunci când nu bat vântul sau soarele, a subliniat el, potrivit Agerpres.  

Ministrul Energiei a prezentat, miercuri, în cadrul şedintei de Guvern, lista propunerilor de investiţii prioritare, finanţate prin Fondul pentru modernizare (FM), care va transmisă către Banca Europeană de Investiţii în vederea finanţării.

În vederea obţinerii finanţării prin Fondul pentru modernizare, Ministerul Energiei a iniţiat 3 propuneri de investiţii prioritare, la care se adaugă alte 3 propuneri venite din partea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) şi o propunere de investiţii din partea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

"Fondul pentru modernizare reprezintă o oportunitate uriaşă pentru România. De la începutul mandatului meu, prin acest fond, am reuşit să atragem miliarde de euro pentru tranziţia energetică către o energie mai sigură, mai ieftină şi mai verde pentru toţi românii", a declarat Ministrul Energiei, în comunicat.

Economia românească va beneficia de fonduri europene nerambursabile

El a subliniat că aceste fonduri europene nerambursabile merg direct în economia românească, iar principalii beneficiari sunt firmele româneşti, entităţile publice şi comunităţile locale.

"Suntem mândri în mod special de apelul pentru finanţarea capacităţilor de producţie în cogenerare, inclusiv CET-urile din Bucureşti fiind eligibile pentru a fi modernizate după 60-70 de ani de la punerea în funcţiune. La fel de important, ne respectăm promisiunea şi vom finanţa o nouă schemă de sprijin pentru stocarea în baterii, care vor ajuta la echilibrarea sistemului energetic naţional şi ne vor permite să beneficiem de energia regenerabilă şi atunci când nu bat vântul sau soarele.

Nu în ultimul rând, solicităm creşterea finanţării pentru producţia de energie verde, pentru a acoperi toate cele peste 1400 de proiecte eligibile deja depuse de primării, universităţi etc., depăşind suma de 650 de milioane euro pentru aceşti beneficiari.", a declarat Ministrul Energiei, în comunicat.

Potrivit acestuia, toate aceste proiecte vor face România mai sigură în sectorul energetic, dar vor conduce şi la preţuri mai bune la facturile românilor.

Facturile sunt plafonate până la 1 aprilie 2025

"Dincolo de evoluţia de pe pieţele spot, facturile sunt plafonate până la 1 aprilie 2025. Dar este important ca până atunci să punem în funcţiune cât mai multe capacităţi noi sau modernizate şi să finalizăm proiectele începute. Investiţiile înseamnă mii de noi locuri de muncă şi şansa de a renaşte industria românească pentru sectorul energetic.

Pentru toate aceste motive, ne-am propus să stabilim un nou record pentru evaluarea şi contractarea proiectelor în timpul cel mai scurt, astfel încât să semnăm toate contractele aferente acestor investiţii până la finalul acestui an", a subliniat Sebastian Burduja.

Pe lista de propuneri de investiţii se mai află Schema de ajutor de stat privind sprijinirea investiţiilor în dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei electrice (baterii) cu finanţare din Fondul pentru modernizare, iniţiată de Ministerul Energiei şi pentru care se solicită în această sesiune plata integrală, în cuantum de 150 milioane euro.

×
Citește mai multe din Economic
» Vezi toate știrile din Economic
Cele mai noi știri
Parteneri
x close