Antena 3 CNN Externe „Trump are o parte din vină pentru haosul retragerii din Afganistan”. Noile dezvăluiri ale unui fost consilier de la Casa Albă

„Trump are o parte din vină pentru haosul retragerii din Afganistan”. Noile dezvăluiri ale unui fost consilier de la Casa Albă

Adrian Dumitru
2 minute de citit Publicat la 11:56 27 Aug 2024 Modificat la 11:57 27 Aug 2024

Generalul american în rezervă, H. R. McMaster, care a lucrat în funcţia de consilier de securitate naţională pentru Donald Trump, în timpul mandatului prezidenţial al acestuia, a declarat, luni, că fostul preşedinte are o parte din vină pentru retragarea haotică a armatei americane din Afganistan, în 2021, relatează CNN.

McMaster spune că fostul preşedinte luase o decizie în 2017 să menţină prezenţa americană în Afganistan, dar că apoi s-a răzgândit.

Ulterior, administraţia Trump a stabilit un acord cu talibanii pentru retragerea trupelor americane de pe teritoriul afgan până în mai 2021. Acest termen a fost prelungit de preşedintele Joe Biden până în august.

Nu putea să fie ferm şi să rămână pe o decizie”, spune McMaster, care a ocupat funcţia de consilier de securitate naţională de la începutul lui 2017 şi până în aprilie 2018. „Cred că era manipulat de oameni care-i şopteau slogane la ureche - «să terminăm războaiele interminabile», «Afganistanul este cimitirul imperiilor» - şi aşa mai departe”.

Întrebat dacă Trump are vreo parte de responsabilitate pentru retragerea haotică a armatei SUA din Afganistan, McMaster a replicat fără reticenţă: „O, da!

Dezvăluiri înainte de alegeri

Dezvăluirile lui McMaster despre funcţionarea internă a administraţiei Trump contrastează puternic cu criticile tot mai intense ale fostului preşedinte faţă de administraţia Biden şi faţă de felul în care a fost gestionată retragerea din Afganistan.

În noua sa carte, „At War With Ourselves: My Tour of Duty in the Trump White House”, McMaster scrie despre cum Trump voia să fie lăudat şi plăcut de lideri străini autoritari precum Putin sau fostul lider filipinez, Rodrigo Duterte. 

Încerc să explic unele aspecte bune ale caracterului fostului preşedinte, dar şi vulnerabilităţile. Desigur, în unele cazuri am fost reticent să scriu despre asta pentru că, dacă va fi reales, nu vreau să le dau duşmanilor un manual despre cum să-l manipulezi pe Donald Trump”, a declarat McMaster.

Decizia lui McMaster de a rupe tăcerea şi de a vorbi deschis despre procesul de decizie din interiorul administraţiei Trump vine în contextul alegerilor prezidenţiale din 2024. Deşi este critic de foarte multe ori, generalul oferă o perspectivă nuanţată şi nemaivăzută până acum despre cum funcţiona administraţia Trump la nivel de decizii.

Vedeam că învaţă şi că se adaptează şi că începe să existe o evoluţie a înţelegerii lui faţă de situaţii specifice. Unii oameni mă întreabă dacă Trump asculta ce i se spune – Da, ascultă. Dar de foarte multe ori ajunge la o concluzie foarte solidă pe baza unei game mari de perspective, însă nu se poate concentra să rămână ferm pe acea poziţie şi se răzgândeşte, ceea ce face ca politicile lui să fie incoerente”.

Întrebat dacă s-ar mai alătura unei noi administraţii Trump, McMaster a răspuns negativ, spunând că nu crede că ar putea să mai facă vreo diferenţă – „Sunt cam sătul de Donald Trump”. De cealaltă parte, nici într-o administraţie Harris nu crede că ar putea să aibă un cuvânt de spus – „Nu cred că aş fi eficient acolo, pentru că am alte puncte de vedere asupra ceea ce înseamnă o politică bună pentru Orientul Mijlociu”.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole