Antena 3 CNN Externe Trump era controlat aproape „hipnotic” de Putin. Un fost consilier povestește cum îl manipula dictatorul rus pe fostul președinte

Trump era controlat aproape „hipnotic” de Putin. Un fost consilier povestește cum îl manipula dictatorul rus pe fostul președinte

Putin, zâmbind, îl mâng?ie pe um?r pe Trump.
Donald Trump și Vladimir Putin, la o întâlnire din 2018. Foto: Getty Images
de Adrian Dumitru    |    22 Aug 2024   •   07:00

Vladimir Putin era foarte abil în a-i exploata „ego-ul și nesiguranțele” lui Donald Trump, exercitând un control aproape hipnotic asupra fostului președinte, care a refuzat, ulterior, să mai accepte orice evaluare negativă a autocratului rus din partea propriilor consilieri sau apropiați, dezvăluie un fost consilier de securitate națională al său, HR McMaster, în cea mai nouă carte a sa, conform The Guardian.

Această evaluare a felului în care Trump „s-a predat” lui Putin este detaliată în cartea lui McMaster, „At War With Ourselves: My Tour of Duty in the Trump White House”.

„La un an de zile de când intrasem în funcție, tot nu puteam înțelege controlul pe care Putin îl avea asupra lui Trump”, își amintește McMaster despre cele 457 de zile turbulente în care generalul, acum în rezervă, a lucrat în funcția de consilier de securitate națională la Casa Albă.

McMaster a lucrat la Casa Albă în această importantă funcție din februarie 2017 și până în aprilie 2018. A fost concediat pe Twitter de Donald Trump.

Comentariul lui McMaster referitor la Trump își are originile în perioada de după otrăvirea de către Rusia a spionului Serghei Skripal și a fiicei acestuia, în martie 2018.

Trump, complet „hipnotizat” de lingușelile lui Putin

În timp ce alți lideri occidentali începuseră să formuleze răspunsuri dure față de regimul de la Kremlin după tentativa de asasinat, McMaster spune că Trump stătea la Casa Albă foarte lingușit de un articol New York Post cu titlul „Putin îl laudă pe Trump, critică politica americană”.

Fostul oficial spune că Trump a scris o notă de apreciere față de dictatorul rus și i-a cerut lui McMaster să o trimită la Kremlin.

„Eram convins că Putin se va folosi de această notă pentru a-și bate joc de el și pentru a pregăti un atac la adresa noastră”, scrie McMaster în cartea lui. El spune că a dat nota cancelariei secretarului de personal, care se ocupă de comunicațiile Biroului Oval.

„Mai târziu, când au apărut dovezi clare că Kremlinul și Putin însuși au comandat atacul cu noviciok împotriva lui Skripal, le-am cerut să nu o mai trimită”.

McMaster spune că Trump făcea un efort clar și calculat de a-l exploata pe Trump, folosindu-se de ego-ul, de nesiguranțele și de slăbiciunile sale pentru a crea discordie și a produce o ruptură între președintele american și consilierii duri de la Washington, care îl sfătuiau pe Trump să aibă o abordare mai dură față de regimul din Rusia.

„Putin, un nemilos fost operator al KGB se juca cu Trump și îi gâdila ego-ul și nesiguranțele cu lingușeli.

Putin îl descria pe Trump drept «o persoană extraordinară, talentată, fără niciun dubiu», iar Trump și-a arătat imediat vulnerabilitatea față de această abordare, afinitatea sa pentru oameni duri și convingerea sa că doar el poate să formeze o relație bună cu Putin”, scrie McMaster.

„La fel ca predecesorii săi, Bush și Obama, Trump a fost mult prea încrezător în capacitatea sa de a îmbunătăți relațiile SUA cu dictatorul de la Kremlin.

Faptul că majoritatea experților de politică externă de la Washington susțineau o abordare dură față de Kremlin nu făcea decât să-l convingă pe președinte că trebuie să facă fix invers”, continuă fostul oficial.

McMaster a încercat să-l convingă pe Trump să nu se lase manipulat

McMaster își mai aduce aminte de încă un episod în care Trump l-a dojenit în legătură cu Putin. Se întâmpla la un summit din 2017, în Hamburg, devenit faimos pentru apariția „relației de iubire” între liderii rus și american. Cei doi au stat într-o conversație privată vreme de ore întregi.

„Mesajul meu elementar înainte de întâlnirea de la Hamburg a fost «să nu se lase fraierit»”, scrie McMaster, care adaugă și că i-a spus președintelui ce crede că are Putin în plan, inclusiv planurile prin care să constrângă SUA să renunțe la sprijinul pentru Ucraina și să retragă trupele americane din Siria și Afganistan, toate lucruri pe care Trump le-a ordonat ulterior.

„I-am spus lui Trump cum Putin i-a păcălit și pe Bush și pe Obama. «Domnule președinte, e cel mai bun mincinos din lume». I-am sugerat și că Putin era încrezător că-l poate manipula să obțină ce dorește – relaxarea sancțiunilor, plecarea SUA din Siria și Afganistan și manipularea cu promisiuni legate de o «relație mai bună»”, mai scrie fostul oficial american.

„Mi-am dat seama că Trump devenea iritat de evaluările mele. I-am spus ce trebuia să-i spun. Dacă urma să răspundă negativ, speram că va răspunde negativ față de dictatorul rus, nu față de mine”.

În ciuda relației dificile cu fostul președinte, McMaster nu s-a alăturat niciodată numărului mare de foști oficiali de la Casa Albă care l-au criticat pe Trump după plecarea din funcție. McMaster insistă că a rămas apolitic de-a lungul mandatului său și că a dorit doar să servească intereselor SUA.

El mai spune că a scris cartea pentru a „depăși hiper-partizanatul politic american și pentru a explica ce s-a întâmplat în realitate”. McMaster spune că la finalul mandatului său, Trump s-a comportat bine cu el, invitându-i familia la Casa Albă pentru o ultimă întâlnire cu el și cu vicepreședintele Mike Pence.

„A arătat cu degetul spre nepoții și nepoatele mele și a spus: «Unchiul vostru este un tip grozav, foarte dur, și a făcut o treabă grozavă pentru mine. Să vă asigurați că scrie doar lucruri bune despre mine»”, concluzionează McMaster.

×
Citește mai multe din Externe
» Vezi toate știrile din Externe
Cele mai noi știri
Parteneri
x close