Antena 3 CNN Actualitate Justiție Trei persoane sunt cercetate penal în dosarul morții cântărețului Liam Payne

Trei persoane sunt cercetate penal în dosarul morții cântărețului Liam Payne

R.M.
1 minut de citit Publicat la 23:19 07 Noi 2024 Modificat la 11:09 08 Noi 2024

Trei persoane au fost inculpate în cazul morții starului One Direction, Liam Payne, în Argentina, a anunțat biroul procurorului Andres Esteban Madrea, scrie news sky.com. Săptămâna trecută, poliția locală a percheziționat hotelul Casa Sur, unde a avut loc accidentul, investigând acuzațiile conform cărora personalul hotelului i-ar fi vândut cântărețului droguri cu câteva ore înainte de decesul său.

În data de 16 octombrie, cântărețul, în vârstă de 31 de ani, și-a pierdut viața după ce a căzut de la un balcon de la etajul al treilea al Hotelului Casa Sur din Buenos Aires.

Autoritățile au investigat circumstanțele morții lui Liam Payne, iar trei persoane fiind reținute în acest caz. Două dintre acestea sunt angajați ai hotelului în care artistul și-a găsit sfârșitul.

Cele trei persoane au fost acuzate de „abandon de persoană urmat de deces, furnizare și facilitare a consumului de substanțe narcotice”, potrivit unei declarații făcută de biroul procurorului Andres Esteban Madrea.

De asemenea, potrivit declarației, „Liam Payne nu era pe deplin conștient sau se afla într-o stare de diminuare accentuată a conștienței în momentul căderii”.

În urma investigațiilor, anchetatorii argentinieni au găsit în camera de hotel a lui Payne substanțe ce păreau a fi narcotice și alcool, împrăștiate printre obiecte și mobilier spart.

Citește și: Noi detalii despre moartea lui Liam Payne. În sângele artistului a fost găsită „cocaină roz”

Ofițerii ar fi verificat inclusiv dulapurile angajaților din incinta hotelului și au analizat imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale hotelului CasaSur Palermo, unde era cazat Liam Payne. Conform ipotezei anchetatorilor, există suspiciuni că unii angajați ai hotelului i-ar fi oferit cântărețului substanțe interzise.

Autopsia a indicat că decesul lui Payne a fost cauzat de leziunile suferite la cap în urma impactului. În organismul său au fost identificate urme de „pink cocaine”, un amestec de droguri ce conține cocaină, benzodiazepină și crack.

Artistul vorbise public de mai multe ori despre lupta sa cu dependența de alcool și droguri, precum și despre dificultățile de sănătate mintală pe care le-a întâmpinat după ce a atins faima la o vârstă fragedă, urmată de o perioadă dificilă.

Citește și: Mesajul fostei iubite a lui Liam Payne, cântăreața Cheryl Cole, care are un copil cu regretatul artist: „Vă implor să vă gândiți”

 

Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole