La aproape trei ani de la invazia Rusiei în Ucraina, în urma căreia Moscova și-a atras numeroase sancțiuni internaționale, președintele Vladimir Putin a organizat un summit de care se folosește pentru a arăta că încă există lideri internaționali care-l susțin, notează CNN într-o analiză publicată pe site-ul său.
Summitul de trei zile al BRICS a început marți în orașul Kazan din sud-vestul Rusiei.
Este prima reuniune a grupului principalelor economii emergente (Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud) de când acesta s-a extins la începutul acestui an pentru a include Egiptul, Emiratele Arabe Unite, Etiopia și Iranul.
Marți, Putin s-a întâlnit cu liderul chinez Xi Jinping și a afirmat că parteneriatul dintre țările lor este un model pentru felul în care ar trebui construite relațiile dintre state.
La summitul din Kazan participă premierul indian Narendra Modi, președintele iranian, Masoud Pezeshkian, președintele Africii de Sus, Cyril Ramaphosa, precum și lideri din afara BRICS, precum președintele turc Recep Tayyip Erdogan.
Participarea președintelui brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a fost anulată, după ce acesta din urmă s-a rănit la cap la domiciliu, iar medicii i-au cerut să nu efectueze zboruri lungi, conform versiunii oficiale despre acest incident.
Putin: Statele BRICS și țările interesate de acest grup vor fi un element important al noii ordini mondiale
Reuniunea din Rusia a fost gândită drept cel mai mare eveniment internațional găzduit de Putin de la începutul războiului din Ucraina, în februarie 2022.
Liderii participanți reprezintă națiunile care visează la o schimbare în echilibrul global al puterii. Țări precum Rusia, China și Iran vor în mod explicit o contracarare a Occidentului dominat de Statele Unite ale Americii.
Un mesaj subordonat acestui deziderat va fi exprimat de Putin și de Xi în zilele summitului, ideea centrală fiind că Occidentul este cel care rămâne izolat în lume, cu sancțiunile și alianțele sale, în timp ce o "majoritate globală" a țărilor sprijină demersul partenerilor rus și chinez, de a contesta conducerea globală americană.
În declarații făcute înaintea reuniunii BRICS, Putin a spus că influența economică și politică în creștere a țărilor grupului este "un fapt incontestabil".
El a adăugat că, dacă BRICS și țările interesate lucrează împreună, acestea vor fi un "element substanțial al noii ordini mondiale".
Totuși, liderul rus a negat că BRICS ar fi o "alianță anti-occidentală".
Summitul "noii ordini mondiale" a lui Putin are loc cu puțin timp înaintea alegerilor din SUA
Reuniunea principalelor economii emergente are loc cu doar două săptămâni înainte de alegerile din SUA. Aici, o eventuală victorie a fostului președinte Donald Trump ar putea determina Washingtonul să își retragă sprijinul față de Ucraina și să destrame legăturile cu aliații săi tradiționali, în general.
"Acest summit BRICS este, într-adevăr, un cadou pentru Putin. Mesajul va fi: 'Cum puteți vorbi despre izolarea globală a Rusiei, când toți acești lideri vin în Kazan?' Rusia dorește să prezinte BRICS drept organizația care ne conduce pe toți către o ordine mai dreaptă", a comentat Alex Gabuev, director al Centrului Carnegie Rusia Eurasia din Berlin.
Reuniunea găzduită de Rusia contrastează puternic cu summitul BRICS de anul trecut, de la Johannesburg.
Atunci, Putin a participat prin legătură video, în condițiile în care există pe numele său este în vigoare un mandat de arestare emis de Curtea Penală Internațională, CPI, pentru presupuse crime de război în Ucraina.
Iar Africa de Sud este parte la tratatul constitutiv al CPI și, în ipoteza în care liderul rus ar fi călătorit la Johannesburg, ar fi trebuit ca autoritățile din acea țară să-l aresteze.
Lucrurile nu s-au întâmplat astfel, pentru că Putin a decis, atunci, să nu complice lucrurile și să nu pună un aliat într-o situație delicată, renunțând, prin urmare, la participarea in persona.
O altă deosebire față de reuniunea BRICS 2023 ține de însăși componența grupului: în prezent, organizația aproape că și-a dublat numărul de membri față de acum un an. În plus, climatul internațional este mai complicat.
Reuniunea de anul trecut a avut loc sub spectrul războiului din Ucraina.
Acum, conflictul în extindere din Orientul Mijlociu este probabil să domine conversațiile liderilor BRICS.
Putin a confirmat săptămâna trecută că liderul palestinian Mahmoud Abbas se va alătura evenimentului.
Analiști: Rusia se va folosi de conflictul din Orientul Mijlociu pentru a pleda cauza unei ordini globale fără SUA la conducere
Potrivit analiștilor, liderul rus se va folosi de campaniile statului evreu în Gaza și în Liban și de ostilitatea statelor din așa-numitul "sud global" (o referire la națiunile în curs de dezvoltare) față de America și Israel pentru a pleda cauza unei noi ordini mondiale fără Statele Unite la cârmă.
China și Rusia au solicitat o încetare a focului și au criticat acțiunile Israelului, în timp ce SUA au susținut dreptul statului evreu de a riposta la atacurile Hamas și Hezbollah.
În ceea ce privește celălalt război, rămâne de văzut dacă Brazilia și China vor relua la Kazan propunerea comună de pace în șase puncte privind încetarea războiului din Ucraina.
Ar fi o reeditare a demersului de la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite de luna trecută. Atunci, liderul ucrainean Volodimir Zelenski a criticat tentativa. El a spus că astfel de planuri ajută Moscova și a acuzat China și Brazilia că vor să-și crească influența "pe seama Ucrainei".
Provocările cu care se confruntă Zelenski în tentativa de a da credibilitate propriului său "plan de victorie" și alegerile iminente din SUA oferă Chinei o oportunitate unică de a-și promova propria inițiativă menită să pună capăt războiului care în patru luni ar putea intra în cel de-al patrulea an.
Nu trebuie ignorat că, în Kazan, Putin stă față în față cu liderul unui stat, Iranul, care-i furnizează drone și rachete pentru frontul din Ucraina, în vreme ce din partea Chinei lui Xi Rusia primește produse cu dublă utilizare, pe care le folosește, de asemenea, în război.
Liderii economiilor emergente discută cum să evite plățile în dolari
În Kazan, participanții vor discuta și despre modul în care pot avansa eforturile de decontare a plăților utilizând monedele și rețelele bancare BRICS, pentru a evita dolarul american.
O astfel de soluție ar ajuta Rusia să ocolească sancțiunile occidentale.
În același timp, este de așteptat ca agendele diferite ale membrilor grupului și rivalitățile dintre aceștia să limiteze capacitatea BRICS în planul deciziilor efective.
India și China, de exemplu, au un conflict îndelungat la frontieră, dar sunt doi piloni-cheie ai clubului.
Divergențele lor au devenit și mai proeminente în ultimii ani, în contextul în care relațiile dintre China și SUA sunt tot mai tensionate, în timp ce India și SUA și-au întărit parteneriatul.
Mai mult, membrii noi și statele aspirante la calitatea de membru BRICS s-ar putea să nu dorească să aleagă între viziunea ruso-chineză și Occident, ci doar să-și dezvolte economiile, fără a se ralia ideologic.