Antena 3 CNN Politică Marcel Ciolacu, CV de candidat la alegerile prezidențiale 2024. Biografie, funcții ocupate, avere, familie, controverse

Marcel Ciolacu, CV de candidat la alegerile prezidențiale 2024. Biografie, funcții ocupate, avere, familie, controverse

de Georgiana Adam    |   

Marcel Ciolacu este candidat la alegerile prezidențiale 2024 din partea PSD, fiind actualul lider al formațiunii și, totodată, prim-ministru al României. Marcel Ciolacu și-a început cariera politică în PSD Buzău și a ocupat de-a lungul timpului mai multe funcții importante, inclusiv președinte al Camerei Deputaților și vicepremier. 

Marcel Ciolacu este candidat la alegerile prezidențiale din 2024, din partea Partidului Social Democrat

În vârstă de 56 de ani, Marcel Ciolacu este premierul României și președintele Partidului Social Democrat (PSD).

Ciolacu a absolvit în 1995 Facultatea de Drept a Universităţii Ecologice Bucureşti, precum şi studii de specialitate, în 2004, la aceeași instituţie de învăţământ.

În perioada 2008 - 2009, a urmat cursurile Colegiului Naţional de Apărare - Perfecţionare în domeniul securităţii şi apărării naţionale ”Securitate şi buna guvernare”. Ciolacu are şi un masterat, absolvit în 2012, la SNSPA - Bazele sectorului public. Managementul finanţelor publice.

Conform CV-ului, cunoaşte limbile engleză şi franceză. De curând, Marcel Ciolacu a declarat, într-un interviu, că a angajat o profesoară de limba engleză, pentru că vrea să poată fi fluent în această limbă la discuțiile cu partenerii externi, și că învață mai ales termenii economici. În același interviu, el a mărturisit că ia și meditații la economie. 

Cele mai importante funcții ocupate de Marcel Ciolacu

Anterior funcției de premier, Ciolacu a deținut mai multe roluri în politica românească, printre care președinte al Camerei Deputaților și vicepremier.

Are o carieră politică îndelungată în cadrul PSD, începând din 1996. A ocupat inițial poziția de vicepreședinte al Organizației de Tineret (1996-2000), iar, ulterior, a fost desemnat vicepreședinte al organizației municipale și apoi al celei județene.

Între 2010 și 2015, a fost președinte al Organizației Municipale PSD Buzău și membru în Consiliul Național al PSD. În august 2020, a fost ales președinte al partidului, după o perioadă ca președinte interimar​.

Între 2008 și 2012, Ciolacu a ocupat funcția de viceprimar al municipiului Buzău. În 2012, a câștigat primul său mandat de deputat în Colegiul uninominal 7, ce includea municipiul Buzău și patru comune din jur, obținând o victorie împotriva deputatului Cezar Preda. 

În 2013, a fost numit consilier onorific al premierului de atunci, Victor Ponta. Ulterior, între iunie 2017 și ianuarie 2018, a ocupat funcția de vicepremier în guvernul condus de Mihai Tudose.

A preluat conducerea partidului în noiembrie 2019, după ce Viorica Dăncilă a demisionat ca urmare a înfrângerii la alegerile prezidențiale.

Pe 24 august 2024, Ciolacu a fost reconfirmat în funcția de președinte al PSD în cadrul congresului partidului, unde și-a oficializat și candidatura la alegerile prezidențiale din acest an.

CV complet Marcel Ciolacu

EXPERIENȚĂ PROFESIONALĂ

15 iunie 2023 -prezent - Prim-ministru al României

2020 - prezent Deputat PSD ales în circumscripția electorală nr. 10, Buzău

Noiembrie 2021 – 13 Iunie 2023 - Președinte al Camerei Deputaților

Decembrie 2020 – prezent - Membru al Comisiei pentru Afaceri Europene, Camera
Deputaților

Mai 2022 – prezent - Președinte al Grupului PRO-America

  • Membru al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea
    Parlamentară a NATO
  • Președinte al Grupului de prietenie cu Regatul Spaniei
  • Membru al Grupurilor parlamentare de prietenie cu statele:
    Republica Federală Germania, Regatul Unit al Marii Britanii și
    Irlandei de Nord, Statul Israel

2. EXPERIENȚĂ PROFESIONALĂ

2016 – 2020 - Deputat PSD ales în circumscripția electorală nr. 10, Buzău
Mai 2019 – Decembrie 2020 - Președinte al Camerei Deputaților

Februarie 2018 – Mai 2019 - Chestor al Camerei Deputaților

Aprilie 2018 – Aprilie 2019 - Președinte al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților
și Senatului pentru elaborarea Codului administrativ

Februarie 2017 – Iunie 2017 - Lider al Grupului Parlamentar al PSD din Camera Deputaților

Decembrie 2016 – Februarie 2017 - Secretar al Camerei Deputaților, Membru al Biroului
Permanent, Parlamentul României

  • Membru al Comisiei pentru Afaceri Europene, Camera
    Deputaților - Membru al Comisiei de validare, Camera Deputaților
  • Membru al Grupurilor parlamentare de prietenie cu statele: Republica Federală Germania, Regatul Unit al Marii Britanii și
    Irlandei de Nord, Statul Israel, Republica Zambia
  • Membru al Delegației Parlamentului României la APCE

Iunie 2017 – Ianuarie 2018

  • Viceprim-ministru, Guvernul României
    2012 - 2016 Deputat de Buzău, Colegiul Uninominal nr. 7, Buzău
    Februarie 2014 – Decembrie 2016
  • Secretar al Camerei Deputaților, Membru al Biroului
    Permanent, Parlamentul României
  • Mai 2013 - Februarie 2015
  • Membru al Comisiei pentru tehnologia informației și
    comunicațiilor, Camera Deputaților
  • Decembrie 2012 - Decembrie 2016

3. EXPERIENȚĂ PROFESIONALĂ

  • Membru al Comisiei pentru administraţie publică și
    amenajarea teritoriului din Camera Deputaților
  • Membru al Grupurilor de prietenie cu Statul Israel și Regatul
    Belgiei, Camera Deputaților
  • Supleant în cadrul delegației Parlamentului României la
    Adunarea Parlamentară OSCE

2008-2012 Viceprimar, Municipiul Buzău

2007 - 2008 Director Executiv, Urbis Serv S.R.L.
Noiembrie 2004 Prefect interimar, Prefectura Judetul Buzău

2004 - 2008 Consilier județean, Consiliul Județean Buzău

2000 - 2004 Consilier local, Consiliul Local, Municipiul Buzău

1998 – 2007 Consilier juridic, S.C. Alcom S.R.L.

1992 - 1998 Antreprenor, Administrator și Asociat la mai multe companii
private

1988 - 1990 Întreprinderea Electronica Industrială, București

EDUCAŢIE ŞI FORMARE

Perioada 2010 - 2012 Calificarea /diploma obţinută -Masterat
Competenţe profesionale dobândite:  Bazele sectorului public. Managementul finanțelor publice. Managementul sectorului public, S.N.S.P.A. București

4.EDUCAŢIE ŞI FORMARE

Perioada 2008 - 2009
- Calificarea / diploma obţinută- Cursuri Postuniversitare
Competenţe profesionale dobândite: Perfecționare în domeniul securității și apărării naționale. ”Securitate și bună guvernare”

Numele şi tipul instituţiei de învăţământ: Colegiul Național de Apărare București

Perioada 2004

Calificarea / diploma obţinută- Studii postuniversitare de specialitate

Disciplinele principale studiate: Economia dezvoltării locale, managementul relațiilor publice locale, drept administrativ, finanțe publice

Competenţe profesionale dobândite: Management și finanțare locală

Numele şi tipul instituţiei de învăţământ: Universitatea Ecologică din București

Perioada 1991- 1995

Calificarea / diploma obţinută: Licență, Facultatea de drept

Disciplinele principale studiate: Drept civil, drept penal, drept bancar și valutar, drept comercial, criminalistică, drept administrativ

Competenţe profesionale dobândite: Științe juridice

Numele şi tipul instituţiei de învăţământ: Universitatea Ecologică din București

Perioada 1982 - 1986
Calificarea / diploma obţinută
Diplomă de absolvire

5. EDUCAŢIE ŞI FORMARE

Numele şi tipul instituţiei de învăţământ: Liceul de Filologie-Istorie ”Mihai Eminescu”, Buzău

CURSURI DE FORMARE PROFESIONALĂ

August 2007 Fonduri structurale - instrumente de finanțare pentru
dezvoltare durabilă

Iunie 2006 Strategii de dezvoltare locală și regională

Februarie 2006 Program de perfecționare pentru aleșii locali

August 2002 Organizarea și functionarea administrației publice locale,
strategia guvernului privind reforma în administrație

Decembrie 2001 Strategii de dezvoltare locale și naționale

Iunie 2001 Mangementul serviciilor publice în administrația publică locală

Februarie 2001 Arta rezolvării conflictelor în administrația publică locală

COMPETENȚE LINGVISTICE

Limba maternă: Româna

Limbi străine: Engleză, Franceză

ACTIVITATE POLITICĂ

August 2020 - prezent: Președinte al Partidului Social Democrat

Noiembrie 2019 – August 2020: Președinte interimar al Partidului Social Democrat

Mai 2015-prezent: Membru al Consiliului Național PSD

2015 - 2022: Președinte al Organizației Județene PSD Buzău

2010-2015: Președinte al Organizației Municipale PSD Buzău

2000- 2010: Vicepreședinte al Organizației Județene PSD Buzău

2000-2010: Vicepreședinte al Organizației Municipale PSD Buzău

1996-2000: Vicepreședinte al Organizației de Tineret PSD Buzău

Sursa: Guvernul României

Ce avere a strâns Marcel Ciolacu până la vârsta de 56 de ani

Conform declarației de avere publicate pe site-ul BEC, Marcel Ciolacu a avut un venit anual de 102.000 de lei din indemnizația sa de prim-ministru.

Liderul PSD deține două terenuri în Buzău, unul de 387 mp și altul de 62 mp, precum și două imobile în același oraș: unul de 281 mp și celălalt de 43 mp.

De asemenea, Ciolacu are mai multe conturi bancare în lei și euro, cu o valoare totală de peste 110.000 de lei. Pe lângă acestea, el figurează și cu credite în valoare de 35.000 de lei, dar și cu investiții și plasamente de aproape 500.000 de lei.

Ca venituri suplimentare, a încasat de la Camera Deputaților aproximativ 75.000 de lei anual din indemnizația de deputat și 102.000 de lei anual ca premier.

Familia lui Marcel Ciolacu. Totul despre soția și fiul său

Marcel Ciolacu este căsătorit peste 20 de ani cu Roxana Ciolacu, cu care are un fiu, Andrei Filip. Roxana este inginer chimist și a ales să rămână în Buzău, gestionând afacerile familiei, în timp ce Marcel Ciolacu și-a continuat cariera politică la București. Ea administrează un chioșc în centrul orașului Buzău.

Din cauza faptului că locuiesc în orașe diferite, cei doi se întâlnesc mai rar. Soția și băiatul său au stat departe de viața publică. O singură dată, înainte de anunțarea oficială a candidaturii la prezidențiale, soția lui Ciolacu a apărut în public. 

În septembrie 2023, fiul lor, Andrei Filip, s-a căsătorit civil cu Alexia Iris, la vârsta de 24 de ani. Evenimentul a avut loc în Buzău, iar atât Marcel Ciolacu, cât și Roxana au fost prezenți pentru a sărbători cu tinerii miri.

Totuși, Roxana a preferat să rămână discretă și să nu apară în public.

De-a lungul timpului, Marcel Ciolacu a fost discret în privința vieții personale și a evitat să vorbească despre familie.

Controverse legate de Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu a fost implicat, de-a lungul timpului, în două mari scandaluri, care au devenit publice la mai multă vreme după ce evenimentele s-au încheiat.

Primul scandal este legat de o partidă de vânătoare în Munții Buzăului, în 2002, la care Ciolacu a participat alături de Omar Hayssam, un om de afaceri controversat. În acea perioadă, prefectul județului Buzău era Ion Vasile, președintele PSD Buzău, cunoscut pentru relația sa apropiată cu Hayssam, care deținea fabrica Foresta Nehoiu.

Ciolacu, fiind un apropiat al lui Ion Vasile, apare într-o fotografie alături de Hayssam și Cornel Pitiș, șeful Direcției Silvice Buzău. Ciolacu a susținut că fotografia originală cuprindea mai multe persoane, însă imaginea prezentată publicului ar fi fost editată.

Al doilea scandal în care a fost implicat este cel legat de URBIS SERV, companie aflată în subordinea Consiliului Local Municipal Buzău, responsabilă cu întreținerea străzilor și spațiilor verzi. Ciolacu a condus această societate între mai 2007 și iulie 2008.

În acest interval, a fost acuzat că ar fi semnat un contract de asfaltare cu firma Mecan Construct, deținută de Dumitru Dobrică, fost consilier județean PSD. Curtea de Conturi Buzău ar fi declarat ulterior, în urma unui control din 2009, că acel contract a fost ilegal.

Actual premier al României, Marcel Ciolacu a anunțat că este candidat la alegerile prezidențiale 2024 în a doua jumătate a lunii august, printr-un mesaj video pe Facebook.

 

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile