Antena 3 CNN Actualitate Prima reacție a ministrului Educației în cazul Bulai: „Nu tolerăm nicio abatere. Hărțuirea sexuală are consecințe dezastruoase”

Prima reacție a ministrului Educației în cazul Bulai: „Nu tolerăm nicio abatere. Hărțuirea sexuală are consecințe dezastruoase”

Bianca Chirilă
4 minute de citit Publicat la 15:08 31 Iul 2024 Modificat la 15:08 31 Iul 2024
alfred bulai
Sociologul Alfred Bulai, profesor și analist politic. FOTO: Facebook/ Alfred Bulai

Ministerul Educației a precizat, miercuri, într-un comunicat de presă, referitor la cazul profesorului Alfred Bulai, că „nu tolerează, în sistemul de învățământ, nicio abatere care ar putea afecta integritatea și demnitatea umană și susține demersurile Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) pentru clarificarea și soluționarea aspectelor semnalate în spațiul public”.

„Având în vedere cazurile recente semnalate în spațiul public, la solicitarea Ministerului Educației, Consiliul de Etică și Management Universitar (CEMU) va iniția verificări la nivelul instituțiilor de învățământ superior cu privire la:

  • cazurile care au vizat elemente de hărțuire sexuală (sau fapte asimilate);
  • modul în care acestea au fost gestionate la nivelul comisiilor de etică universitară și rezultatele acțiunilor întreprinse la nivel instituțional, inclusiv prin raportarea la măsuri de prevenție. 

Auditarea comisiilor de etică universitară va cuprinde și prezentarea inițiativelor la nivel instituțional pentru promovarea unor valori etice fundamentale, precum libertatea academică, respectiv combaterea discriminării, a abuzurilor și a hărțuirii de orice tip. În acest context, precizăm că, pentru prima dată, în noua Lege a învățământului superior nr. 199/2023, au fost prevăzute definiții clare pentru actele de hărțuire sexuală și violență psihologică. Toate instituțiile de învățământ superior au obligația de a respecta noile prevederi”, a transmis Ministerul Educației.

Ministerul Educației a continuat îmbunătățirea legislației în domeniul eticii și deontologiei universitare

Ministerul a mai precizat că a continuat îmbunătățirea legislației în domeniul eticii și deontologiei universitare, prin:

  • adoptarea Codului-cadru de etică și deontologie universitară, care interzice orice fel de hărțuire, inclusiv cea sexuală, alături de alte forme de exploatare;
  • stabilirea obligației ca instituțiile de învățământ superior să reglementeze un cadru intern pentru prevenirea abaterilor de la normele naționale sau interne privind etica și deontologia universitară;
  • stabilirea obligației comisiilor de etică universitară de a realiza, începând cu anul universitar 2024-2025, activități de prevenire cu privire la încălcarea normelor de etică și deontologie; 
  • stabilirea obligației ca universitățile să elaboreze ghiduri operaționale prin care detaliază procedurile legale și administrative privind abordarea şi soluţionarea încălcărilor normelor de etică şi deontologie universitară, precum şi a comportamentelor abuzive ale membrilor comunităţii universitare, obligație reglementată de Codul-cadru de etică și deontologie universitară.

„Precizăm, în același timp, că hărțuirea sexuală, alături de orice formă de hărțuire, este considerată abatere de la normele de etică și deontologice privind respectarea ființei și demnității umane, având în vedere faptul că știrbesc demnitatea beneficiarilor direcți ai dreptului la educație și prestigiul profesiei, conform prevederilor Legii învățământului superior nr. 199/2023 și ale Codului-cadru de etică și deontologie universitară. Subliniem că, în cazul faptelor ce pot constitui abatere de la etica şi deontologia universitară, orice persoană poate sesiza comisia de etică universitară din instituţia de învăţământ superior, cu respectarea confidențialității identității personale. Ministerul Educației poate fi sesizat pentru orice situație care vizează nerespectarea prevederilor şi a procedurilor legale care privesc etica şi deontologia universitară, în cazul în care sesizarea nu a fost soluționată la nivelul instituției de învățământ superior”, mai precizează Ministerul Educației.

De asemenea, ministerul a mai subliniat faptul că studenții au dreptul de a beneficia de un mediu de învăţare sigur şi sănătos, inclusiv prin facilitarea accesului la informaţii despre sănătate fizică, mintală, stare de bine şi la servicii de consiliere, conform Codului drepturilor și obligațiilor studentului, aprobat prin ordin de ministru în anul 2024.

„Ministerul Educației a lansat în consultare publică noul Regulament de organizare și funcționare a Comisiilor de etică din universități, în data de 12 iunie 2024. Întrucât în perioada de consultare publică nu au fost primite observații, apreciem că se impune extinderea acesteia și facem apel la orice contribuție care ar putea conduce la îmbunătățirea climatului etic în universități”, a mai adăugat instituția.

Ligia Deca spune că „hărțuirea sexuală este un flagel, care are consecințe dezastruoase”

Mai mult, ministrul Educației, Ligia Deca, a afirmat că „hărțuirea sexuală este un flagel, care are consecințe dezastruoase atât asupra victimelor, cât și asupra climatului profesional din orice organizație”.

„Atunci când cei care hărțuiesc sunt și în poziții care presupun încredere și autoritate, precum cea de cadru didactic, impactul este cu atât mai devastator. Apreciez curajul tuturor celor care au făcut un pas în față și au spus adevărul și îi încurajez pe toți cei care au fost victime ale abuzurilor de orice fel să le semnaleze. În calitate de ministru, am urmărit constant îmbunătățirea legislației în domeniul eticii și deontologiei în mediul educațional. Solicit universităților ca orice abatere de la normele de etică și integritate să fie aspru sancționată, asigurând protecția victimelor și asistența post-traumatică. De asemenea, vom acționa, împreună cu instituțiile abilitate și cu mediul universitar, pentru a crește acțiunile de prevenție în sistemul educațional”, a mai spus Deca.

Profesorul universitar Alfred Bulai a fost suspendat de SNSPA din toate funcţiile pe care le ocupă. Decizia vine după acuzaţiile privind abuzurile sexuale. 

Profesorul a depus cerere de pensionare exact în ziua în care a explodat scandalul cu acuzaţii de abuz sexual care îl vizează. 

Poliţia s-a autosesizat şi deschis o anchetă în care îl cercetează pentru infracţiunea de folosire a funcției în scop sexual.

×
x close