Antena 3 CNN Actualitate Controversă după moartea lui Nicu Covaci. Ultima lui dorință a fost să fie incinerat, însă familia a luat o altă decizie

Controversă după moartea lui Nicu Covaci. Ultima lui dorință a fost să fie incinerat, însă familia a luat o altă decizie

Daniela Chihaia
3 minute de citit Publicat la 11:33 06 Aug 2024 Modificat la 18:06 06 Aug 2024
Nicu covaci hepta
Nicu Covaci va fi depus marţi la Filarmonica Banat timp de două zile, astfel încât fanii să își poată lua rămas bun de la fondatorul Trupei Phoenix FOTO: Hepta

Marţi, trupul neînsufleţit al lui Nicu Covaci ajunge pentru ultima dată la Filarmonica din Timişoara, acolo unde toţi cei care l-au admirat pe legendarul chitarist al trupei Phoenix îi pot aduce un ultim omagiu. Artistul a murit la sfârșitul săptămânii trecute, în Spitalul Județean din Timișoara. După o întâlnire cu Mitropolitul Banatului, familia a decis ca Nicu Covaci să fie înmormântat creştineşte, în cadrul unei ceremonii private. Însă acest lucru contravine ultimei dorinţe a artistului care a spus că vrea să fie incinerat.

Nicu Covaci va fi depus marţi la Filarmonica Banat timp de două zile, astfel încât fanii să își poată lua rămas bun de la fondatorul Trupei Phoenix. Sicriul va fi așezat în foaierul de la etaj.

După aceste două zile, se pare că artistul va fi înmormântat conform dogmei creștin-ortodoxe la Cimitirul Eroilor din Timișoara, lucru stabilit de familie în urma unei întâlniri cu Mitropolitul Banatului, deși Nicu Covaci a lăsat cu limbă de moarte indicații clare ca trupul să să fie incinerat, iar jumătate din cenușă să fie aruncată în Marea Mediterană, în Spania, acolo unde a trăit în ultimii ani, iar cealaltă jumătate să fie pusă lângă cenușa mamei sale, Tamara, care a murit în 1992.

Ultima dorință a lui Nicu Covaci a fost să fie incinerat

În ultimele clipe de viață, când era conștient, Nicu Covaci a spus că are două dorințe care vrea să-i fie îndeplinite după moarte. Prima a fost ca trupa Phoenix să-și continue activitatea, iar cea de-a doua a fost ca trupul său să fie incinerat. 

„Dorința lui Nicu este literă de lege pentru noi. În ultimele sale momente a spus că dorește să continuăm cu Phoenix, pentru că nu a luptat 62 de ani ca să se piardă Phoenix-ul. Apoi, dorința lui a fost ca cenușa să fie împărțită: jumătate să fie aruncată în mare, în Spania, iar jumătate să fie pusă lângă cenușa mamei, pe care el o păstra acasă, pe un raft, și care să rămână în România”, a declarat pentru G4Media.ro Costin Adam, solistul trupei Phoenix.

Nicu Covaci a murit creștin ortodox, însă Biserica Ortodoxă Română nu oficiază slujbe pentru cei incinerați. 

Marți dimineață, membrii trupei Phoenix au susținut o conferință de presă în cadrul căreia au cântat una din piesele preferate ale artistului decedat, apoi au făcut precizări legate de incinerare. Aceștia au subliniat că acesta era una dintre dorințele lui Nicu Covaci, însă acesta a lăsat în urmă o situație juridică destul de complicată și din acest motiv s-a decis ca el să fie înmormântat.

Impresara trupei a spus că nu s-a pus problema incinerării

Luni, impresara formației Phoenix, Raluca Talasman, a negat existența unui conflict între formație și familia lui Nicu Covaci legat de modul în care acesta urmează să fie înmormântat, precizând că nu s-a pus problema incinerării.

Nici nu s-a pus problema vreodată de cremare. A ieșit în presă că, vezi Doamne, familia s-a opus hotărârii trupei. Trupa nu a avut niciodată un cuvânt de spus, adică noi nu facem altceva… Că nu suntem noi aparținătorii. Nu suntem factor de decizie”, a declarat Talasman pentru hotnews.ro.  

Mama lui Nicu Covaci a fost ucisă

În ultima dorință pe care i-a transmis-o colegului de trupă Nicu Covaci a spus că jumătate din cenușa provenită din incinerarea trupului său să fie pusă lângă cenușa mamei sale, Tamara, care a murit în 1992. Artistul a trăit o tragedie incredibilă legată de sfărșitul mamei sale, acesta fiind ucisă.

În anul 1992, în timp ce el era plecat din țară, mama lui a fost ucisă cu sânge rece în apartamentul care a fost, ulterior, incendiat. Tamara Stoian avea 72 de ani.

Vreme de șase ani, criminalii au fost liberi și abia în 1998 doi bărbați, originari din Mureș, au fost arestați sub acuzația de omor grav și distrugere prin incendiere. 

Nicu Covaci a murit vineri seară, 2 august 2024, la Spitalul Judeţean Timişoara, unde era internat de mai multe săptămâni, după ce starea sa de sănătate s-a agravat. În primăvara acestui an a fost supus unei intervenţii chirurgicale complicate, pentru extirparea unei tumori pe creier.

×
x close