Fondator și lider al formației rock Phoenix, Nicolae (Nicu) Covaci s-a născut la 19 aprilie 1947, la Timişoara.
A fost singur la părinți. Mama sa, Tamara, era croitoreasă, originară din Basarabia.
Tatăl său, un bănățean de lângă granița cu Serbia, a fost deținut politic la Canalul Dunăre - Marea Neagră mai bine de 10 ani.
Nicu Covaci a început de mic copil să ia lecții particulare de pian, acordeon și limbă franceză, germană și engleză. Ulterior, a învățat să cânte la muzicuță și la chitară.
A urmat secția germană a școlii primare, secția română a școlii generale, Liceul de Arte Plastice și Institutul de Arte Plastice din Timișoara.
La începutul anilor '60 din secolul trecut, Nicu Covaci și Kamocsa Camo Bela, elevi la Școala Generală nr. 2 din Timișoara, au fondat o formație de chitare electrice, fiind inspirați în demersul lor de evoluțiile muzicale de peste graniță.
Trupa s-a numit inițial ”Sfinții” și avea să devină celebra Phoenix. Schimbarea de nume a fost strategică, pentru ca formația să poată participa la festivalurile organizate de Uniunea Tineretului Comunist. Sub numele inițial, cu semnificație religioasă, repudiată de regimul comunist, participarea la manifestările artistice din epocă nu ar fi fost posibilă.
În 1965, în trupa Phoenix au intrat Florin “Moni” Bordeianu (n.1948, student IEFS), Claudiu Rotaru, Ioan “Pilu” Stefanovici (n.1946, student la Politehnică) și Gúnter “Spitzi” Reininger (n.1950, elev la școala de muzică).
Repertoriul era compus din cover-uri ale trupelor Beatles, Rolling Stones, Animals etc.
Au intrat în atenția criticului și realizatorului de emisiuni muzicale Cornel Chiriac, care i-a ajutat să înregistreze un album.
În acea perioadă, Phoenix a lansat piesele celebre “Vremuri” și “Canarul”.
Citește și
Phoenix devine o trupă cunoscută și adulată
Phoenix continuă să progreseze valoric și să se impună în fața publicului, câștigând un premiu în 1968, la Festivalul Național de Artă Studențească de la Iași.
Competitorii de atunci au fost Roșu și Negru, Coral și Mondial.
Trupa apare la televiziunea comunistă și susține zeci de concerte, câștigând o popularitate imensă. Solistul Moni Bordeianu emigrează în SUA în toamna anului 1970.
În locul acestuia, este cooptat Mircea Baniciu, student la Arhitectură și cântăreț folk care însoțea trupa în turnee.
De asemenea, intră în trupă bassistul Joszef Kappl (ex – Color, Clasic XX, student la Conservator). Accentele rock se modifică și ele, iar stilul capătă rezonanțe folclorice.
Phoenix realizează poemul rock “Cei ce ne-au dat nume”, care a fost prezentat în premieră la Opera din Timișoara, la 13 ianuarie 1972.
Apare apoi albumul “Negru Voda”, pe care figurează piesa omonimă, un hard-rock clasic cu versuri concepute ca o stampă istorică.
În 1974, apare în trupă toboșarul Ovidiu Lipan “Țăndarică” (ex- Roșu și Negru).
Ajunsă la nivelul unui fenomen muzical printre tinerii din anii '70, formația începe să aibă probleme cu cenzura comunistă, fiind interzisă succesiv la televiziune, la radio și în concerte.
Membrii trupei, cu excepția lui Mircea Baniciu, fug din țară ascunși în boxele de sonorizare, în 1976.
Boxele erau transportate într-un camion. În dreapta șoferului se afla însuși Nicu Covaci. Căsătorit fictiv în străinătate, în 1976, el a renunțat la cetățenia română.
În 1977, după cutremur, s-a întors să-și "recupereze" și restul trupei, cu o excepție: vocalistul Mircea Baniciu. Conform variantei documentate după '89, Covaci le-ar fi deturnat atenția vameșilor cu cârnați și alcool.
Citește și
Viața de dincolo de granite
Nicu Covaci a stat 13 ani în Germania, iar proiectele sale muzicale în această țară au fost sporadice. În 1988, scoate discul single ‘Tuareg/Mr G’s Promises’ sub numele Phoenix.
Muzicianul este cunoscut ca având multiple preocupări artistice, fiind inclusiv pictor, grafician şi sculptor.
Cât a stat în Germania, a predat arta plastică în Osnabruck şi a creat o serie de tablouri, cel mai cunoscut fiind giganticul ‘Gladiator 2000’ (1986), expus în exteriorul sălii de sport din același oraș.
După 1989, revine în țară şi reia seria concertelor cu Phoenix, iar în 1992 publică volumul autobiografic ‘Phoenix…însă eu’.
Două dintre albumele importante în discografia trupei, apărute după 1989, sunt „La umbra marelui urs” (2000) şi „Baba Novac” (2005).
La 4 aprilie 2003, Nicolae Covaci a primit de la Eugen Simion, președintele Academiei Române, diploma ‘Distincția culturală’.
În 2007, cu ocazia împlinirii a 45 de ani de activitate muzicală şi pentru contribuția la dezvoltarea muzicii rock din România a formației Phoenix, Nicu Covaci a fost decorat cu ‘Ordinul Meritul Cultural în Grad de Cavaler’.
