Antena 3 CNN Actualitate Ana Bărbosu, mesaj emoţionant pentru Chiles şi Voinea: „Sper că la următoarele JO toate trei vom urca pe acelaşi podium"

Ana Bărbosu, mesaj emoţionant pentru Chiles şi Voinea: „Sper că la următoarele JO toate trei vom urca pe acelaşi podium"

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 20:03 11 Aug 2024 Modificat la 20:42 11 Aug 2024
ana barbosu
Ana Maria Bărbosu, Sabrina Voinea şi Jordan Chiles. Sursa foto: Profimedia Images & Getty Images

Ana Maria Bărbosu va primi medalia de bronz la gimnastică în urma unei decizii a TAS confirmată de Federaţia Internaţională de Gimnastică. Gimnasta le-a transmis un mesaj emoţionant de încurajare americancei Jordan Chiles, cea care va trebui să înapoieze medalia primită pe podium la Paris, dar şi Sabrinei Voinea care a fost clasată pe locul 4.

“Sabrina, Jordan, gândurile mele se îndreaptă spre voi. Ştiu ce simţiţi, pentru că am trecut şi eu prin asta. Dar ştiu că vă veţi întoarce mai puternice. Sper din adâncul sufletului meu că la următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice toate trei vom urca pe acelaşi podium. Acesta este visul meu adevărat!

Această situaţie nu ar fi avut loc dacă responsabilii ar fi respectat regulamentul. Noi, sportivii, nu suntem de vină, iar ura pe care o primim este dureroasă. Am vrut să închei această ediţie a Jocurilor Olimpice Paris 2024 în spiritul olimpismului, adevărata valoare a lumii”, a transmis Ana Bărbosu pe Instagram.

Mesajul ei a fost distribuit şi de Nadia Comăneci care s-a aflat în permanenţă alături de sportivii români.

Mai mult, în semn de încurajare, Nadia Comăneci a spus că îi va da Sabrinei, a cărei contestație a fost respinsă de TAS, medalia ei de bronz de la Montreal.

Între timp, americanii fac apel la decizia TAS de a da medalia de bronz româncei Ana Bărbosu.

Comitetul Olimpic și Paralimpic al SUA va face apel la decizia privind medalia de bronz a lui Jordan Chiles, după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a hotărât, sâmbătă, că locul trei în finala la sol îi revine gimnastei românce Ana Maria Bărbosu, potrivit Sports Illustrated.

La scurt timp după ce Comitetul Internațional Olimpic a confirmat duminică că gimnasta americană Jordan Chiles trebuie să returneze medalia de bronz câștigată în finala feminină la sol, Comitetul Olimpic și Paralimpic al SUA a emis o declarație prin care a declarat că intenționează să facă apel la decizie.

"USOPC va face apel la recenta decizie luată de Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) cu privire la Jordan Chiles", a declarat organizația într-o declarație duminică. "Credem cu tărie că Jordan a câștigat pe bună dreptate medalia de bronz și au existat erori critice atât în punctajul inițial de către Federația Internațională de Gimnastică (FIG), cât și în procesul ulterior de apel al TAS, care trebuie abordate".

×
x close