Primul spital din România care va avea un aparat cu ajutorul căruia se vor putea testa persoanele care consumă droguri | Investiție de 174.000 euro24 Noi
Un bărbat la un pas de moarte, trimis de UPU Satu Mare, cu No-Spa, acasă. Omul a fost operat de urgență ulterior21 Oct
Armata israeliană, masată lângă Fâșia Gaza. Purtător de cuvânt: "Ne pregătim pentru următorul stadiu al operaţiunii"18 Oct
Controversa celui mai sângeros atac. Imagini surprinse pe lumină, în parcarea spitalului din Gaza18 Oct
Joe Biden în Israel: "Explozia de la spitalul din Gaza pare provocată de ceilalți, nu de voi!" | Radu Tudor: "Este diversiunea de care teroriștii aveau nevoie!"18 Oct
Pățania unui băiat de 14 ani din Botoșani, care a rămas cu inelul blocat pe deget și a ajuns la spital14 Oct
Un angajat al spitalului din Buhuși s-ar fi aruncat pe geamul unității medicale: "A avut loc un incident"03 Oct
Ramzan Kadîrov s-a filmat în spital, la Moscova, pentru a dovedi că nu-i nici bolnav, nici mort21 Sep
„Eu sunt Iulian și am venit să te ajut": Gestul emoționant al unui pompier care îl vizitează în fiecare zi, la spital, pe băiatul de zece ani pe care l-a salvat din accident09 Sep
Caz terifiant într-un spital din România! Bărbat adus în stare de putrefacție în timp ce era în viață: “Nu am mai văzut așa ceva”05 Sep
Ea este femeia care a murit în spital la Galați, unde a fost tratată pentru diabet, deși a acuzat probleme la plămâni. Rudele acuză un caz de malpraxis05 Sep
O femeie a ajuns în stare gravă la spital, după ce s-a prăbușit pe ringul de dans la o nuntă din Iași. Cauza descoperită de medici04 Sep
Alertă de incendiu la Spitalul Judeţean din Timişoara. Nu a fost nevoie de evacuarea pacienţilor24 Aug
Marcel Ciolacu, despre demiterea managerului spitalului din Botoșani: "Trebuie să existe măsuri și proceduri clare"24 Aug
“Te distruge psihic. Nu vezi altceva, nu vrei altceva“: Povești din lumea ascunsă a tinerilor și copiilor dependenţi de droguri din România23 Aug
Nereguli găsite de ministerul Sănătății la spitalul din Botoșani unde a murit Alexandra. Tânăra gravidă nu a fost operată la timp, deși i-a implorat pe medici22 Aug
"Au lăsat-o pe bunica pe un scaun, în fața spitalului" | Acuzaţii grave pentru cadrele medicale de la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare15 Aug
Accident grav în Dolj. Un bărbat a murit pe loc, iar o femeie a fost dusă cu elicopterul la spital07 Aug
"Ce dacă mori? Cumpără un kil de colivă! Du-te la primar, să te trateze!" | O angajată a spitalului din Urziceni, înregistrată în timp ce urlă la o pacientă în vârstă | Alexandru Rafila: "Spitalul nu va fi închis!"04 Aug
Sume uriaşe de bani decontate de spitalul din Urziceni | Există o lipsă masivă de personal medical03 Aug
”Frate, mor! Simt că nu mai rezist!” Ultimele clipe din viața lui George, tânărul certat și trimis acasă de medicii de la spitalul din Urziceni02 Aug
”Am simțit că ceva rău urmează!” El este George, tânărul mort la doar câteva ore după ce a fost trimis acasă de medicii de la spitalul din Urziceni02 Aug
Directoarea spitalului din Urziceni a fost suspendată din funcție, după ce o femeie a născut în fața unității medicale02 Aug
Proiectil exploziv găsit în curtea Spitalului de Psihiatrie din Sibiu. Pirotehniștii au intervenit de urgență01 Aug
Nereguli găsite la Spitalul din Urziceni, după ce o femeie a născut pe asfalt, în fața unității medicale. Prima mărturie a medicilor31 Iul
Se reintroduce raportarea cazurilor medicale către minister de două ori pe zi, indiferent de spital31 Iul
Prima reacție a managerului de la spitalul din Urziceni, după ce ministrul Sănătății i-a cerut demisia: "Nu încercați să mă intimidați"31 Iul
Beciul Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului judeţean Satu Mare, inundat după o ploaie torenţială26 Iul
Marcel Ciolacu, după incendiul de la spitalul Robănescu: "Toți copiii și personalul medical sunt acum în siguranță"25 Iul
O pacientă a murit în curtea unui spital din Hunedoara, după ce s-a aruncat de la etajul trei al unității medicale25 Iul
Bătaie într-un supermarket din București, în timp ce paznicii doar privesc: "Un tată și fiul lui au fost bătuți pentru că le-au reproșat celor patru că se bagă în față"20 Iul
Tot mai mulți români ajung la spital, din cauza caniculei! Alis Grasu, managerul SABIF: "Urgențele de cod roșu și cod galben au crescut cu 14%"13 Iul
69 de persoane au ajuns la spitalul din Bistrița, cu toxiinfecţie alimentară, după un botez, o înmormântare și un parastas12 Iul
Nouă copii și trei adulți au ajuns la spital, cu toxiinfecție alimentară, după ce au fost la un botez, în Bistrița Năsăud11 Iul
21 de turiști, printre care și copii, au ajuns la spital după ce au mâncat la o pensiune din Costinești: "Acuzau stări de rău, vărsături și stări febrile"11 Iul